Lupii Maaa…..

Oamenilor din Verdea li se spun si mocani, un termen care defineste o meserie veche din mosi stramosi, de crestere si ingrijire a oilor si caprelor, o meserie nobila si frumoasa practicata de oameni harnici si curajosi. In copilaria mea din Verdea de pe parau, daca am tinut la ceva anume a fost prietenia cu Neculai Cosor si  mai cu seama cu Gheorghe Caragata, amandoi colegi de scoala primara, amandoi tovarasi la cele mai nastrusnice nazbatii copilaresti. De colegul si prietenul Gheorghe Caragata am fost impresionat si de situatia lui familiala Trista, care peste 10 ani am trait-o si eu prin pierderea mamei.

Gheorghe, fiul lui Vasile si Maria Caragata, pana la varsta de 5 ani era un copil fericit, familia lui bucurandu-se de o viata linistita cu cei 3 copii, Aneta 11 ani, Neculai 9 ani si el. Dar viata isi arata si fata tragica, mama o femeie tare harnica si gospodina care isi iubea mult copiii, suferind in intamplare o leziune la incheietura genunchiului. Nu dadu importanta acestui lucru si isi continua treaba prin punerea in apa mocirloasa a paraului a canepii necesare confectionarii de imbracaminte. Rana micuta de la inceput se infecta  putin cate putin si accentuate si de catrinta aspra, se infecta iar infectia se generaliza la tot piciorul. A evitat sa se intalneasca cu doctorul in mai multe randuri iar infectia a cuprins tot corpul femeii.

In vara anului 1965 moare, Maria fiind cea mai frumoasa fata din sat. Inainte sa moara, a mai apucat sa strige:

—- Gheorghe, Gheorghe, Gheorghe!

Familia prin moartea principalului membru – mama a fost zguduita cel mai puternic. Jalea a fost mare in familie, pe Paraul Verzii si in sat. Cel mai afectat de aceasta moarte a fost Gheorghe. El fiind cel mai mic, tata dar mai ales mama tinea cel mai mult la el, era Praslea familiei si cel mai iubit. Mama renuntase sa se duca la doctor pentru ca nu voia sa il lase pe Gheorghe singur si neingrijit. Doamne cat a suferit, cat a plans dupa mama, nu intelegea de ce Dumnezeu i-a luat mama. Pierduse iubirea, pierduse mangaierea bunei lui mame. Se culca si se scula plangand dupa mama lui. Tatal sau se recasatorisera dar nimeni nu putea sa o inlocuiasca pe mama lui buna, Gheorghe adaptandu-se cu greu la noua situatie.  Incepu scoala iar din clasa I mi-a fost coleg de banca si i-am cunoscut trairile, dorul de mama sa. La scoala s-a dovedit un elev intelligent cu aplecare spre carte, de mic fiind indraznet dar si rebel, uneori agresiv mai mult din autoaparare. Era printre primii 4 din clasa la invatatura, pana la terminarea clasei a 8a fiind unul dintre cei mai buni elevi din clasa.

Dupa clasa a 8a a urmat liceul de la Mararesti si aici in treapta I a fost premiant. La 16 dupa o discutie neprincipiala cu tatal sau si cu mama vitrega pleaca la Bucuresti, luandu-si viata in piept. Aici se angajeaza ca muncitor necalificat la tramvaie dar se inscrie si la liceul seral pe care il termina cu brio.

Muncea din greu, banii nefiind foarte multi. Vara in vacante pentru a castiga bani se angaja la stana la Varvariche Gheorghe zis Tomici. Tomici in 1976 era unul dintre cei mai buni ciobani din zona satului Verdea, alaturi de Gheorghe Lupascu, Ion Tafta si altii.Avea in proprietate personala 200 de oi si 50 de capre. Pentru a intemeia stana strangea de la sateni pana la 600 de oi si 100 de capre. Era un om avut, avand si 2 cai frumosi negri care erau mandria si placerea sa. Parca il vezi pe scandura din fata carutii tare bucuros si mandru. Tomici nu era un om inalt, dar era bine facut, din infatisarea sa emana o forta fizica care iti impunea respect fata de el. Om cu nu prea multa carte era de o desteptaciune nativa, era istet, bun organizator, organizand viata stanei de care raspundea cu multa intelepciune. Cei 3 ciobani din subordine il stiau de om drept si exigent. Cu el nu mergea cu jumatate de masura, trebuia sa dai totul pentru meseria de cioban. Pe cat de exigent era pe atat de bun avea sufletul si ciobanii sau altii care apelau la el nu erau refuzati niciodata. Era de asemenea un om curajos, nu se dadea la o parte sa se bata cu lupii si ursii cand ii atacau stana. Era un cioban, si un om de toata isprava, facand cinste satului Verdea. Avea ochii vii patrunzatori a caror privire te intimita. Uneori ramanea pe ganduri, privind in urma la unele lovituri primite de la viata. Se casatorise cu Anica lui Valcu si a avut 2 copii, Traian si Viorica. Bucuria nasterii unui baiat i-a fost umbrita de nasterea acestuia cu handicap fapt care l-a afectat emotional foarte mult. La 20 de ani Traian moare, iar Tomici si nevasta lui din cauza unor neintelegeri se despart. Se recasatoreste cu Ioana lui Cristoiu fosta Caragata, a carui sot a decedat la 35 de ani. Din casatoria frumoasa a lor s-a nascut Nelu Varvariche, un barbat in prezent de toata isprava in satul Verdea. Acesta a fost mandria lui Tomici, Nelu mostenindu-I unele calitati bune, spiritul organizatoric, bunatetea sufleteasca fata de familie si oamenii din sat, curajul de a face lucruri noi, trasatori appreciate de consateni. Stana se intemeia de Sf Gheorghe si se desfacea de Sf. Dumitru. Viata la stana era o adevarata Aventura, o adevarata traire a realitatii. Stana lui Tomici era asezata la iesirea din sat, pe paraul Verdea Seaca, la islaz, baci fiind Tomici si avand alti 2 ciobani, pe mama Dobra Caragata si un strungar pe nume Gheorghe Caragata.

Daca ar fi in 1976 vara sa traiesti o zi la stana lui Tomici ai fi constat: scularea ciobanilor se facea la 3 dimineata, Tomici si cei doi ciobani trecand la muls iar Gheorghe manand oile la strunga, oameni indemanatici, cei 3 mulgeau oile repede si bine.

Dupa muls intra in rol mama Dobra, bunica de pe tata lui Gheorghe Caragata. In putine mari curate se strecura laptele de la oile si caprele mulse. Laptele de o albeata imaculata cald, astepta urmatoarea operatiune, mama Dobra, femeie curate si harnica, impreuna cu Tomici dramaluiau chiagul si il pregateau. Cheagul se obtinea prin sacrificarea mieilor inainte de a manca iarba, stomacul acestora fiind completat cu sare si pus la uscat. Se punea cheagul in lapte se amesteca, iar laptele se intarea, apoi era fiind luat la mana cu forta si se amesteca continuu.

Il lasa se se linisteasca si era pus la scurgere in panze curate albe in niste tipare iar peste ele cate un capac de lemn si deasupra un bolovan sa ajute la scurgere. Dupa scurgere se scotea casul si se punea pe o gratie sa se usuce si sa se mai scurga. Facerea casului era atributul mamei Dobra, care mentinea stana intr-o curatenie desavarsita. Dupa muls ciobanii mancau ce le pregatea mama Dobra si la 06:30 plecau cu oile la pascut, inconjurati de cainii mari ai stanei, care si lor li se dadea de mancare zer cu mamaliga. Cainii erau un lucru important al intemeierii unei stani, de ei depinzand viata oilor si chiar a ciobanilor, erau in prima linie contra lupilor. Se detasau prin marime, forta si curaj, cainii Bucalau, Ursu si Breazu, care se bateau in parte cu ursii si lupii.

Mama Dobra, dupa pregatirea casului, spala toate vasele folosite, facea curatenie in stana, punea sa se faca mancare pentru pranz, cea mai importanta operatiune fiind facerea urdei. Punea intr-un ceaun urias, zerul de la cas, il aseza deasupra focului si incepea sa il fiarba. Dupa ce dadea in fiert, se ridica deasupra zerului urda. Daca ai fi vrut sa fi mancat ceva foarte gustos, ai fi mancat jitnita, zer cu bucati de urda calda. Ce bunatate!. Dupa ce se ridica urda se strangea intr-o strecuratoare si se punea la scurs. Dupa scurgere urda era o minune alba, cremoasa, dar mai ales gustoasa, era dulceata zeilor. Oile erau pascute pe dealul Secarii si la groapa Babei. La 11:30 – 12:00 oile si caprele erau aduse satule, iar la stana ciobanii mancau si se odihneau putin. Gheorghe cu caprele, care sprintene si nazdravane erau tot intr-o fuga, o lua pe dealul Motoc pana la Averescu spre Vidra. Caprele erau mulse de 3 ori pe zi vara. Plecau iar cu oile si caprele, iar seara se intorceau, le mulgeau din nou, mama Dobra le punea masa, facea casul iar ciobanii se strangeau in jurul focului.

Erau cele mai frumoase clipe cand in jurul unui foc mare, din care erau mii de scantei, ciobanii, mama Dobra si cu Tomici stateau, se relaxau, povesteau ce au facut, povesteau intamplari din sat, discutau ce aveau de facut a 2a zi. La un moment dat Tomici se ridica si se ducea in stana, aducea o sticla de vin sau tuica, cu care servea pe cei prezenti. Dupa cateva paharele atmosfera devenea si mai placuta, unul dintre ei scotea fluierul de la brau si cantau, ori de jale ori cantece de voie buna. Cantecul lor se inalta catre cer si parca era cantecul ingerilor, pana si oile se opreau din rumegat, ascultand in racoare noptii sunetul melodios al fluierului. Dupa ce se mai punea un lemn pe foc plecau la somn, la stana se dormea putin era multa treaba de facut. Fiecare isi lua cainele sau si pleca sa doarma in jurul oilor, lua un cojoc mare pe umar si ori dormeau la baraca ori se infasurau in cojoc si se tranteau pe pamant sau intr-un sant. Erau in prima linie contra lupilor sau ursilor.

Noaptea Tomici, om fara astampar, harnic, dupa 2 -3 ore de somn se scula pe la 1-2 noaptea scotea oile la pascut, era racoare si oile mancau mai bine. Cainii se trezeau si ei, pazind turma. In acele momente sub cerul instelat de mii de luminite imaginea lui Tomici cu oile sale era ceva ireal, umbrele noptii intindandu-se peste turma si in linistea noptii se auzeau rontaitul harnic al oilor. Erau clipele de placer ale lui Tomici, privea cu drag oile sale si se gandea la treburile lui, la familia lui, la necazurile avute, la ce nu se gandea. Dupa terminarea cositului, stana se muta cu totul pe dealul Balanului, in Valea lui Crucianu. De aici se vedea in zare Marastiul si Mausoleul, parca erai in alta lume si asteptai ca soldatii din osoarele lacasului sa coboare noaptea la stana si sa isi spuna povestea lor.

Intr-o seara cand oile erau manate la strunga de mama Dobra, iar Gheorghe cu Tomici mulgeau oile si caprele, oile din fata stanei au venit speriate spre stana, iar cainii au dat glas puternic spre padure. Tomici si cei 2 ciobani si-au dat seama ca au venit lupii la stana. Au lasat mulsul, au pus mana pe ghioage, care tot timpul erau la indemana si insotiti de caini au input sa strige cu glas puternic:

—- Lupii, maiiiii!

—- Lupii, maiiiii!

—- Lupii, maiiiii!

Ciobanii de la stanele din apropiere au inceput sa strige si ei:

—– Huoooo! Lupii mai!

Tomici era in fruntea tuturor, spre padure deja un lup luase o oaie si tinand-o de gat o tragea spre codru. Lupul dupa ce prinde o oaie o musca de gat, apoi cu coada o bate la spate astfel ea merge singura spre padure. In padure din mers cu un pinten din piciorul din spate lupui ii spinteca burta oii, care se goleste de mate, carand-o astfel mai departe de stana. Era un lup cenusiu cat o oaie de mare, cu coltii ascutiti, cu o privire furioasa si salbatica.

Tomici mai indraznet se aproprie de lup si repezi ciomagul in coastele lui, lupul dand drumul oii si urmarit de caini se pierdu in padure. Oaia era ranita, a fost sacrificata si inapoiata proprietarilor.

Tot timpul ciobanii trebuiau sa fie vigilenti, la lupii din padure, care atacau de multe ori oile. Alta data Gheorghe fiind perele coapte in Valea lui Crucianu, cu Ion Pacaneata au indreptat oile si caprele catre peri, majoritatea s-au dus la un par mare unde se afla si un urs masiv care manca si el pere. Cand au vazut Gheorghe si Ion ursul au inceput sa chiuie si sa asmute cainii la acesta. Cand sa ridicat ursul in 2 picioare atunci cei 2 s-au temut, era un urs de 2 metri inaltime cafeniu inchis, cu o gura deschisa din care curgeau balele iar 2 colti de 7-8 cm ieseau din gura rosie. Ion Pacaneata a vrut sa se duca sa il loveasca cu ciomagul dar nu l-a lasat Gheorghe. Ursul a fugit spre padure cu cainii latrand cu furie si incercand sa il muste. Ajuns la padure ursul ca un om, apuca lemne cioate si arunca spre caini care se fereau, apoi ursul pierzandu-se in salbaticia padurii.

Viata la stana era cu bune si cu rele si trebuia sa ai curaj in meseria de cioban. Cel mai mult lui Gheorghe ii placea dimineata cand pleca cu caprele la pascut si cu cainii dupa el. Ce frumos era dimineata in padure, aerul racoros si plin de oxigen facea sa te doara plamanii cand il inspirai. Stejarii falnici de sute de ani din poienile din dealul Balanului parca erau niste strajeri al lui Stefan cel Mare, iarba verde si frumoasa era plina de boabele de roua care in razele de soare pareau niste margaritare. Florile de toate culorile le intalneai la tot pasul, cantecul pasarilor era atat de melodios si variat incat parca erai la un concert, toate la un loc ducandu-te cu gandul la o gura de rai, natura era in splendoarea sa.

Gheorghe pastea caprele apoi cand se linisteau se apuca sa citeasca carti, tare ii mai placeau cartile. Dupa lectura scotea fluierul din brau si se apuca sa cante cate o doina. Canta frumos Gheorghe, tristetea melodiei il facea sa isi aduca aminte de familia fericita pe care o avut-o pana la 5 ani, de mama sa frumoasa si buna, de mangaierile si vorbele frumoase, de moartea ei, de greutatile de dupa moartea mamei traite alaturi de Aneta si Neculai, fratii sai, de greutatile intampinate in viata. Ochii i se umezeau dar canta din fluer si amintirile ii treceau prin fata. Era intrerupt de turma de capre care pornea prin padure dupa mancare. Dupa o luna la stana Gheorghe s-a dus la Tomici si i-a spus ca trebuie sa plece la Bucuresti la scoala. Tomici om bun la suflet, trecut prin viata, l-a luat dupa umeri si i-a spus:

—-Gheorghe sunt multumit de tine, trebuie sa iti dau 600 de lei, uite iti dau 800 lei, eu stiu ce greu ti-a fost fara mama si prin cate greutati ai trecut, sa iti iei ce iti trebuie la scoala.

Lui Gheorghe i s-au umezit ochii, i-a multumit lui Tomici si a plecat spre destinul sau. Timpul a trecut, Gheorghe s-a casatorit de tanar cu o fata frumoasa si harnica, a terminat liceul si a ajuns mecanic de locomotiva, au intemeiat o familie frumoasa si din dragostea lor s-a nascut o fata care ii seamana la fizic si caracter lui Gheorghe. Fata a terminat cu brio facultatea de electronica. Gheorghe are doi nepoti care i-au mostenit inteligenta si pe care ii iubeste ca pe ochii din cap avand numai note de 10 la scoala. Si-a intemeiat o gospodarie frumoasa in satul Paunesti din judetul Arges, avand si un apartament la oras. Dupa 50 de ani m-am intalnit cu el acasa in satul Paunesti, mai intai nu l-am recunoscut, parul i se albise in rest parca era acelasi prieten pe care l-am cunoscut in urma cu 50 de ani in satul Verdea.

Ne-am strans in brate mult timp si am povestit multe amintiri din copilarie. Ca oricarui verzan plecat departe la sute de km ii este tare dor de locurile copilariei pe care spera sa le revada curand.

15 Replies to “Lupii Maaa…..”

  1. In aceasta poveste ai pus asa de multă inima incit cuvintele respirau ca și cum ar fi avut suflet !
    Cred ca cel mai frumoasa redare scrisă de pina acum !
    Plăcerea și darul scriitorului au prins rădăcini și creste ,creste mereu ca o adevarata opera literară ! Ai emozionat mult ,ai răscolit amintiri asa de frumoase și vreau sa cred ca vei continua !
    Cei care cunosc Nicu DabijA au crescut in număr dar și in admirația pentru darul tau narativ !
    Ești pe cale sa devii cunoscut și eu alături de familia ta ,de prieteni și de cei care te cunosc îți dorim succes mult și sa cit mai multe !
    Pe acest prieten al tău mi-ar place sa il intilnesc (și cred ca tuturor cititorilor le-ar place)
    Ii doresc numai bine ca de altfel și celui care scrie asa de frumos

  2. Fiecare poveste emotioneaza si pt mine este izvor din care renasc amintirile ! Cu fiecare povestire va imbunatatiti si desavarsiti stilul literar care se defineste prin maiestria descrierii cadrului si momentului desfasurarii actiunilor si faptelor, dar mai ales descrierea caracterului personajelor care sunt evocate!! Mult succes in continuare!!!❤

Dă-i un răspuns lui Sava Magdalena Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.