Lumina, intuneric, lumina…

In al doilea deceniu al secolului trecut, Dumnezeu binecuvanta familia lui Banita Ion si a lui Floarea, din Gheboaia sat Verdea, cu inca un copil, o fata, care isi facut loc intre cei doi frati si o sora.

Desi Ion Banita ar fi vrut inca un baiat care sa il ajute la treburile gospodaresti, s-a bucurat de darul lui Dumnezeu, si fiind nasterea in preajma sarbatorii de Sfantul Constantin si Elena, i-au pus numele de Ileana.

Familia fetei era o familie de mijloc, tatal muncea la oi, la padure, reusind sa asigure un trai decent, avand si ceva avere: curaturi, padure, cosire.

Ileana crescu intr-o familie cu credinta in Dumnezeu si intr-un sat (Verdea) cu oameni gospodari, harnici, cu sufletul ca painea calda cand o scoti din cuptor. Fata frumoasa si isteata se facu Ileana si multi flacai din sat ii atineau calea sau o dansau la hore si baluri, cu acordul mamei sale care o priveghea cu multa hotarare. Dintre toti flacaii, pe la 18 ani, ii cazuse cu drag Vasile Spataru, flacau frumos, harnic, istet, dar mai ales cu frica lui Dumnezeu. Cu acordul parintilor, au facut nunta frumoasa in satul Verdea, iar la petrecere le-au cantat Taraful lui Caluianu, vestit in sat. Au intemeiat familie frumoasa, Vasile Spataru muncea cu drag pentru familia sa, se impaca bine cu Ileana si iti era mai mare dragul sa ii privesti. Din dragostea lor se nascu un baiat, pe care il numi Constantin.

Erau vremuri grele pentru tara, care era angrenata in razboiul care bantuia Europa si lumea intreaga. Aripa razboiului a atins si satul Verdea. Multi oameni din sat, barbate peste 20 de ani, au primit ordin de mobilizare. Ingrijorarea s-a intins peste sat, plecau la razboi barbatii, isi lasau familiile in prag plangand. Plecau la razboi, un razboi pe care nu l-au dorit si nu stiau daca se vor mai intoarce. Pleacarea era insotita de bocete, plansete. Tristetea si vestile rele se intindeau ca o panza de paianjen peste sat. dupa mobilizare, aparura si primele instiintari de moarte a unor consateni. Jalea era si mai mare, lumea era speriata si cei ce aveau rude in razboi stateau cu sufletul la gura.

Intr-o zi, primi ordin de mobilizare si Vasile Spataru. La vederea lui, Ileana, parintii ei si ai lui Vasile, au inceput sa planga. Vasile, mai barbatos, spuse:

  • Ia nu mai plangeti atat, ca nu a murit nimeni! Ma voi duce la razboi si ma voi intoarce sanataos! Ileana, pregateste merinde si haine, pune-le in valiza cu care am venit din armata.

In noaptea de dinaintea plecarii, Vasile si Ileana nu dormira deloc. S-au iubit, s-au sfatuit ce sa faca in lipsa lui. De dimineata, Vasile a iesit, a facut o tura prin ograda, a aranjat vitele, le-a mangaiat pe fiecare, in special cainele sau. Au venit la el parintii, socrii, rudele. Toti au inceput sa planga, iar lui Vasile i-au dat si lui lacrimile. Si-a luat ramas bun de la toti si la urma a luat-o pe Ileana, care plangea cu Constantin in brate, a luat-o la piept si i-a zis:

  • Ai grija Ileana de casa noastra, de copil, de tot! Sa nu ma faci de rusine in sat!\

A luat geamantanul si traista ce o avea si a plecat cu o caruta spre Panciu, prin Gura Verzii, de unde trebuia sa ajunga la Focsani la comisariat. Din caruta, Vasile, dupa ce iesi din sat, privi inapoi si zise:

  • Doamne, il voi mai revedea vreodata? Asa de frumos este satul nostru si dealurile din jur…

A ajuns la Focsani, a stat o perioada la pregatire si apoi a fost trimis pe front la infanterie. Pe front, Vasile a dus o viata grea: dormea prin santuri, manca ce se putea. La un atac al inamicului, jumatate din compania lui a fost omorata. Vasile scapa poate si datorita credintei in Dumnezeu si a icoanei ce-o avea in buzunar.

Dupa un an de razboi, compania din care facea parte a fost retrasa in spatele frontului, la Focsani, pentru refacere. Printr-un camarad din Panciu trimise vorba la socrul sau ca va sta doua zile la Focsani. Om descurcaret, Ion Banita o lua pe Ileana, pregati mancare si haine si pleca la Focsani. Dadu de unitatea lui Vasile, iar ofiterul de serviciu il invoi pe Vasile doua ore. Se dusera toti intr-o padurice, gasira o poiana, intinsera masa, mancara bine. Ion Banita se scula de la masa si le spuse:

  • Stati si mancati voi singuri. Eu ma duc pana la unitate, sa vad cand pleaca pe front Vasile.

Ramasere singuri…

Cele doua ore au trecut ca o clipa, Vasile si Ileana s-au intors la poarta unitatii, unde ii astepta socrul sau. In acel moment, Vasile ar fi vrut ca razboiul sa se termine si sa plece acasa cu nevasta lui, in sat. Si-au luat ramas bun, Vasile ramase in poarta unitatii cu lacrimi in ochi, iar Ileana isi intorcea mereu capul, privind inapoi la Vasile care statea in acelasi loc si le facea cu mana.

  • Doamne, il voi mai revedea? sopti Ileana plangand.

Vasile pleca pe front, in sat Ileana isi vedea de treburile gospodaresti. Pe front, Vasile a fost citat in mai multe randuri pentru acte de vitejie. La doua luni de la intalnire, Vasile se afla cu compania la Odessa, in Rusia. Unitatea lui a fost prinsa intr-un bombardament aviatic. O bomba cazu aproape de el, mai multe schije il sfartecara pe Vasile facand din el o gramada de carne sangeranda. Vasile abia rasufla. Un camarad din pluton, de loc din Straoane, il lua in spate, il scoase din zona de foc si il duse la o infirmerie mobila. Vasile ii lua mana si cu glas stins si lacrimi in ochi, zise:

  • Eu o sa mor. Daca traiesti, sa duci raspuns femeii mele ca ultimul gand a fost la ea, la copil, la satul Verdea.

La doua zile, intr-o miercuri, muri Vasile, departe de cei dragi, in tara straina. Il aruncara intr-o groapa comuna, din fuga, pentru ca erau in retragere. Ileana si cei de acasa nu banuiau nimic de tragedia lui Vasile Spataru. Luni noaptea, cainele pe care il mangaiase Vasile la plecare incepu sa urle a pustiu. Ileana se infiora, apoi incepu sa i se zbata ochiul stang, facu cruce asupra lui si zise:

  • Doamne, sa nu i se intample ceva rau lui Vasile al meu!…

Miercuri seara dadu lampa in jos si se culca langa copilul sau. Era o noapte neagra. Pe la miezul noptii, o falfaiala stinse lampa, iar afara intr-un copac o cucuvea trambita de cateva ori semnul mortii. Pe Ileana o cuprinse frica, se scula, lua chibriturile, aprinse lampa, se puse in genunchi in fata icoanei din coltul casei si se ruga pentru Vasile. Dimineata se duse intr-un suflet la Ion Banita si le spuse ca ea credea ca lui Vasile i se intamplase ceva rau. Incepura sa planga cu totii. O neliniste o apasa mereu, cucuveau mai canta in cateva nopti. Peste doua saptamani, primi instiintarea ca sergentul Spataru Vasile din satul Verdea a cazut la datorie. Jalea o cuprinse pe Ileana si familia ei, bocetele se auzeau in tot satul. Cei care l-au cunoscut pe Vasile se infiorara. I-au facut slujbele si pomenile dupa datina, jalea era mare, mortul lipsea, oasele lui zaceau in stepele Rusiei. Pentru ce murise?…

 

Timpul trecu, razboiul se termina, ranile sufletului, ale Ilenei si ale unor locuitori ai satului Verdea se cicatrizara. Ileana, ajutata de parinti, reusi sa razbata in viata. Copilul crescu, acum avea 10 ani. Intr-o zi, tatal ei, Ion Banita, ii zise:

  • Ileana, esti vaduva de aproape 10 ani. Trebuie sa iti reface viata. Uite, iti recomand pe Ion Tercioiu, a venit in sat din Siberia unde a fost prizonier. Este un baiat bun, credincios, si o sa faci casa buna cu el.

Ileana l-a ascultat. Din Ileana a lui Spataru a devenit Ileana a lui Tercioiu, asa cum a cunoscut-o toata lumea. A avut viata frumoasa cu Ion: au marit casa si gospodaria. Ion, om harnic, dar mai ales bun la suflet, s-a dovedit un sot bun. A crescut pe Constantin ca pe copilul sau. Vremurile s-au schimbat. Peste sat s-au abatut alte urgii: a venit colectivizarea, s-a schimbat regimul, dar Ileana cu omul ei Ion Tercioiu si Constantin fiul lor, le-au trecut pe toate.

Pe la 65 de ani, pe Ileana au inceput sa o ajunga urmarile greutatilor pe care le-a trait. Incet, incet si-a pierdut vederea. Prin ’82-’83 nu a mai vazut deloc. Orbise. Viata a mai lovit-o inca o data: cazuse in intuneric. Timp de 10 ani Ileana lui Tercioiu nu a mai vazut lumea si frumusetea ei. Orbirea a facut-o sa se retraga in ea. De multe ori Ileana il certa pe Dumnezeu:

  • De ce Doamne mi-ai dat si aceasta napasta dupa atatea necazuri?…

In intuneric, Ileana visa asa cum ar visa un om cu ochii inchisi. Isi revedea copilaria frumoasa, in care nu avea nici o grija. Revedea scoala unde invatase, vedea in viziunile ei dealurile pline de iarba si flori din jurul satului, unde alerga cu fratii ei. Vedea oile si vacile pe care le pazea, isi inchipui intalnirea cu alti copii cu care se juca poarca, prinselea, ascunselea, sotronul. Se balacea in Paraul Verzii, in ghioluri facute de femeile din sat, pentru putrezirea canepii. Se vedea in picioarele goale, pe drumurile pline de praf ale satului. Vedea primavara, in care satul era cuprins de o mare de pomi infloriti, traia iarna cu obiceiurile sale, colindul, plugusorul, steaua. Mergea imaginar cu sania pe dealurile din jurul satului. Mult o impresionase pe Ileana obiceiul sumetrului, care avea loc de Sfantul Dumitru. Parca revedea focul mare din drum, care se facea seara de Sfantul Dumitru, peste care sareau copii strigand in gura mare:

  • Hai la sumetru, cu mere, cu pere, pana la mijlocul verii!

Vedea parintii si vecinii care veneau cu mere si nuci, sa le dea copiilor care sareau. Se vedea copil sarind peste foc, pentru a se “purifica de rele”. Se vedea si femeie care ducea copiilor mere si nuci. De multe ori, revedea omul ei drag, pe Vasile Spataru. Ileana, in orbirea ei, incepu parca sa uite culorile. Uneori se intreba cum este albul. Il compara cu florile albe de crin, cu imbracamintea mireselor. Cand era suparata, incerca sa se inchipui in mijlocul horelor din sat si a balurilor, cand mestera la joc, era neobosita. Traia uneori chiar si bataile incasate de la parinti pentru diferite boacane.

Anii s-au scurs, Ileana isi astepta moartea, uneori si-o dorea, dar Dumnezeu avea alte planuri pentru ea. Intre timp, Ion Tercioiu a murit, acest om bun a parasit-o si el. A venit revolutia, satul s-a inviorat, oamenii si-au luat averile inapoi. Ileana ar fi vrut sa se duca si ea la averea ei – nu putea. Prin ’92, nepotul sau Ionel Spataru si un frate al ei, au auzit ca la Adjud este un doctor foarte bun pentru ochi. Nepotul a dus-o la spital, dupa un consult doctorul a zis ca o va opera cu bine. S-a bucurat Ileana, dar nu credea ca va mai vedea.

A operat-o la spital, mai intai la un ochi, urmand ca peste o luna sa o opereze la celalalt. Dupa operatie, i-au pus un pansament la ochi. Peste doua zile, au luat-o in cabinet pentru a-i scoate pansamentul. Erau de fata mai multi medici si asistente, curiosi toti daca femeia va mai vedea. Incet, incet, i-au dezlipit pansamentul. La inceput Ilenei ii era frica de ceea ce va urma, dar era si nerabdatoare sa vada. Deodata, cand au luat pansamentul, o lumina puternica i s-a infipt ca un cutit in creier. Instinctiv, a inchis ochii. Doctoral a tras perdelele si a spus sa deschida iar ochii. A deschis ochii si minunea lui Dumnezeu: Ileana vazu pe nepotul ei Ionel, pe medici si asistenti. Zise cu glas puternic:

  • Domn’ doctor, va vad! Vad lumina zilei dupa zece ani de intuneric. Dumnezeu sa va dea sanatate!

Din ochii batranei curgeau lacrimi, erau lacrimi de fericire… Doctorilor si asistentelor le dadusera si lor lacrimile, asistasera la o minune. Ileana era fericita, mai fericita nu fusese niciodata. Nepotul a dus-o acasa, la intrarea in sat i-au dat din nou lacrimile.

  • Ce frumos este satul nostru! Cel mai frumos din lume!

Ion mergea incet cu masina, ea se uita curioasa la fiecare casa, la fiecare om care trecea pe strada. A ajuns acasa, si-a imbratisat fiul, pe Constantin, s-a uitat la el:

  • Ce mult te-ai schimbat la infatisare si tu, copilul meu!

Vestea s-a raspandit repede in sat, despre minunea Ilenei lui Tercioiu. Au venit rudele curioase, vecinii, oamenii din sat.

A doua zi era duminica: s-a imbracat frumos, s-a dus la biserica, mergea incet si studia fiecare casa, fiecare om cu care se intalnea. Oprea cate un flacau si il intreba:

  • Tu al cui esti?

Ajunsa la biserica, lumea s-a dat sfioasa la o parte. Ileana vedea iar icoanele, vedea pe Iisus, pe Maica Domnului. A trecut pe la fiecare icoana, s-a inchinat si a multumit sfintilor ca vede din nou. Ii era dor de locurile ei. Cu fiul sau Constantin a plecat pe la Patasti, pe dealul Secarii, apoi la Buda, sa isi vada padurea, curaturile pe care le avea. Era bucuroasa, a vazut din nou ceea ce ii apartinea. Trebuia peste o luna sa mearga din nou, sa opereze si celalalt ochi, dar a zis:

  • Nu mai merg la nici o operatie. Cat mai am de trait, voi vedea cu un singur ochi. Vremea nu iarta…

Ileana lui Tercioiu imbatranea tot mai mult. La 83 de ani cazu la pat. Avu noroc de fiul sau Constantin, care o ingriji cu cel mai mare devotament. O spala, o imbraca, doar era mama lui pe care o iubea din tot sufletul. Il ajuta fata lui, Florina, un suflet la fel de bun ca al tatalui sau.

Inainte de a muri, Ileana i-a luat mana fiului sau si i-a spus:

  • Constantine, eu nu mai am mult de trait. Ai fost un adevarat copil, Dumnezeu te va rasplati pentru modul cum m-ai ingrijit. In cer eu il voi intalni pe Vasile Spataru, tatal tau bun, ii voi spune ca are un baiat tare bun si el o sa se mandreasca. La fel si buncii tai.

Noaptea, muri. Ii tinu lumanarea. Muri cu ochii deschisi si parca nu se saturase de privit frumusetile lumii. De data asta, intunericul o cuprinsese de tot pe Ileana lui Tercioiu. Dumnezeu sa o ierte!

P.S.1: Pentru autenticitatea povestirii, am atasat poze si documente reale, care atesta moartea lui Vasile Spataru, dar si imaginea sa inainte de a pleca la razboi, precum si a lui Ion Tercioiu.

P.S.2: Urmeaza viata altei persoane din povestire, prizonier in Siberia. Povestirea de mai sus este reala, la fel si personajele.

73 Replies to “Lumina, intuneric, lumina…”

  1. Nu stiu cum sã încep…Vã salut si din start vã spun cã sunt atât încântat cât si foarte fericit cã citesc aceste istorioare care apartin si sufletului meu. Si eu sunt fiu al acestui sat, pribeag de copilandru prin lume, si mã regãsesc întru totul,citind aceste povestioare . Multumesc frumos pentru aceaste minunate relatãri.
    P.S. As dori, dacã puteti sa-mi spuneti mai multe despre acest sat, de când este atestat, prima populatie care l-a format… cu alte cuvinte, istoria dintru începuturi ale satului Verdea. Vã multumesc, vã salut cu drag, Marin Gheorghe (Gelu).
    Doamne ajutã !

  2. Frumos ! FELICITARI ! V as sugera cateva subiecte cu titlurile !
    Hora de la puntea lui NEAGU,
    Chemarea Hai la iarmarog ,de pe dealul vrzii spre Racoasa cand se pleca de 6 august noaptea la iarmarog la Vidra ,cu foc, fete si baieti ,tineri ,batrani .
    MOSICA STEFANA ,sotia lui Gherghi Banita cu casoaie in lunca Susitei la Fresca ,
    Sanitarul Vascu care vindeca omul cu bunatatea si priceperesa,a sa .
    Hai la SUMEDRU din seara lui sf. Dumitru ,etc

    1. Cu mare plăcere, m-as bucura sa găsim si alte subiecte mai vesele si de interes pentru sat si cei care ne urmăresc. Poate îmi dați un telefon, sau îmi dați telefonu si vorbim. Eu cred ca daca vrem sa stârnim interes in grup si sa atragem noi membri sa venim cu astfel de subiecte. O seara bună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.