Prin anii 75 dacă ajungeai in Mosinoaiele si abateai spre Chetrosu, trecând un pod trainic peste Zabrauti, la câteva sute de metri la baza dealului împădurit pe partea dreaptă un bordei micuț rasarea ca din pământ si îți atrăgea atenția prin simplitatea sa. Bordeiul înconjurat de un gard de leturi inegrite de timpuri trecute cu o portiță de scânduri legată cu o sârmă eta o construcție de 4 pe 5 metri, inalta de 2 metri acoperită de un acoperiș înalt din sindrila. Pe scara făcută dintr-un trunchi de lemn urcai pe o prispă mica de lut iar de aici trecând de o ușă zdravănă de lemn pătrundeai intr-o cameră cu două ferastruici micuțe. In cameră rămâneai uimit de lucrurile aflate la vedere, mai întâi un pat de lemn acoperit de scânduri groase ocupa jumătate din încăpere. Pe pat peste scandurile goale un pled vechi acoperea goliciunea lui iar o perna plina cu fân intregea locul de culcare. În fata patului o sobă joasă la două palme de pământ lipita de un horn marisor avea o plita veche cu două ochiuri pe care stateau un ciaun negru de tuci si o oala de aluminiu. La dreapta intrării in fața ochiului de geam o masă mica completa mobila casei. Pe masă o carte mare de rugăciune in limba slavonă deschisă la jumătate cu multe cruci pe ea. Dedesubtul mesei pe doua rafturi, multe carti mari si groase in coperti vechi și inegrite de timp cu catarame si cruci din tablă. În colțul din stânga bordeiului o candela umplută cu ulei intretinea o flacara micuță care scotea la vedere un mic altar cu o cruce de lemn mare pe care era răstignit Mântuitorul. În jurul crucii o mulțime de icoane alcătuiau colțul de rugăciune a unui om retras departe de lume pentru a se dedica lui Dumnezeu. Era călugărul Pralea, un om înalt, slab, numai oase îmbrăcat într-o rasă de călugăr neagră, ponosita, in cap cu un potcap calugaresc vechi sub care se iveau pletele sure. Cu o barba mare ca de patriarh cu multe fire albe, nas coroiat, sprâncene stufoase, ochi mari blajini in care ardeau lumina tainică a credinței in Dumnezeu. Glasul liniștit, mâinile mari si batatorite de munca din grădinița sa defineau imaginea călugărului si a vietii sale izolate. Pralea se calugarise la Schitul Mosinoaiele având în spate chemarea si aplecarea spre credinta adevărată. La desființarea schitului cu mâinile sale pe o bucățică de pământ de pe Chetrosu și-a ridicat bordeiulin în care aduse din mănăstire multe carti si icoane. Alese viața de sihastru. Tare era credincios părintele Pralea. De când se mutase in sihastria lui nu mai mancase carne si numai vegetale si puțin lapte pe care il lua de la moș Neculai Lupu si el om cu mare credinta in Dumnezeu. Ținea posturile cu o sfințenie rara iar in toate miercurile si vinerile de peste an nu manca decât o felie de pâine si in pahar de apă .L-am cunoscut personal si pot spune ca om mai smerit ca el nu am mai cunoscut. Știa limba slavonă veche si citea si interpreta textele cărților cu mare ușurință si corectitudine. Discutam cu el istorie, scriere, despre existența omului pe pământ si multe alte teme, era un erudit. Nu era un fanatic religios și mai mult un om realist. Viata de sihastru il facuse sa vada si să prevadă multe evenimente. Îl vizitau mulți oameni din Verdea, Răcoasa, Fitionesti, Panciu, oameni care erau la marginea credinței, oameni bolnavi, care aveau nevoie de un sfat, o mângâiere sufletească. Pe toate le gaseau la părintele Pralea, plecai de la el cu speranța, cu mai multa credință în Dumnezeu, mai linistit sufletește. Alteori il vedeai prin curtea schitului cu ochii plini de lacrimimi privea la biserica veche care se deteriora pe zi ce trecea un adevărat sfânt. Iarna era cel mai izolat om, zăpada acoperea uneori chiar și bordeiul, ieșea singur si facea pârtie alteori il scoteau muncitori de la exploatare. In unele nopți de iarnă când zapada de 2 metri îi acoperea casa aprindea lampa cu gaz din perete citea cartile sfinte si se inchina, tinea in fiecare noapte la 12 slujbe închinate lui Dumnezeu. In iernile grele de iarnă pe dealul de deasupra bordeiului haite de lupi flămânzi urlau lung si tanguitor la 10 metri de casă. Pe geam li se vedeau trupurile mari cenușii si ochii ca două lumânări aprinse atintite asupra bordeiului. Pe călugăr ÎI apuca frica, aprindea lampa mai punea un lemn pe foc si cu ochii la icoane se ruga.
-Doamne apara pe credinciosul rob al tău.
Lupii plecau in sălbăticia pădurii, alteori ursul sarea gardul si se plimba prin fata bordeiului. Animalele pădurii se obișnuiseră cu el. Într-o vară stand de vorba cu el în fața casei din spatele ei aparu un sarpe de vreo 2 metri care incet se urca pe prispă. Am pus mana pe un băț cu gandul să-l omor.
– Stai nu da in lighioana lui Dumnezeu, e șarpele meu a venit să-i dau lapte.
Se duse in bordei aduse într-o cutie goală de conservă putin lapte si fără frică îl puse in fața sarpelui care incepu sa manânce cu limba sa bifurcata.
– Mi l-a trimis Dumnezeu să-mi țină de urât.
Altă dată, toamna mă luă afară, în mana avea câteva alune pe care le culese dintr-un alun de lângă casă. Cu un glas blajin și melodios începu să strige.
– Veronica….Veronica…Veronica.
După un minut o veverita maro cu o coadă stufoasă sări dintr-un copac pe spatele parintelui de aici se duse in palma lui si lua cele doua alune si disparu cu ele in pădure. Parintele Pralea a murit ducanduse in ceruri. Dacă treci astăzi pe locul unde era bordeiul mai vezi un nuc mare plantat de parinte, î n coltul padurii ruinele bordeiului acoperite de buruieni si uitare se ivesc triste. Chiar dacă l-ai cunoscut sau nu chiar dacă te-a luminat sufleteste sau nu, chiar dacă te-a alinat sufleteste sau nu, daca vizitezi acele locuri simti o energie pozitivă care te înconjoară si te domină. Îl simti pe Dumnezeu mai aproape de tine, devii mai bun iar problemele care te apăsa isi gasesc rezolvare. Cei care l-au cunoscut parca îi simt răsuflarea părintelui Pralea si parcă îți vine sa stai de vorbă cu fantoma părintelui si el te privește cu ochii sai luminosi si blajini si îți da speranta in bine. Nu ezitati sa vizitati acest loc minunat, veti admira frumusețea sălbatică a locurilor, lumpezimea apei Zabrautului dar si măreția pădurilor de brad, fag si mesteacan. Mergeti mai la vale si vedeti unde a fost bordeiul lui Neculai si Paunita Lupu, oameni tare de treaba, bordeiul lui Furtună, casa lui Mazare, Schitelea, Maria lui Barbieru oameni trecuti in alta lume dar tare primitori.
PS. Poate un om cu suflet mare din Verdea, Fitionesti, Răcoasa, Mărăști va inalta o troita de aducere aminte despre acest sfânt al credinței locale părintele Pralea, Dumnezeu să-l odihnească în pace.
