Bufetul lui “RE”

In jurul anului 1970, Bufetul lui “Re” din satul Verdea al tinutului Vrancei era “centrul universului” pentru locuitorii sai. Verdea, sat in mare parte format din mocani, dar si din alti gospodari, era un sat izolat, la 2 km de soseaua care leaga orasul Panciu de Soveja si tot atat de centrul comunei Racoasa. Izolarea pentru cele doua sute de case a dus pentru locuitorii satului la stranse legaturi sociale, casatorii, cununii, cumetrii, petreceri, ajutor reciproc.

Bufetul era de fapt o taverna mai rasarita, care mirosea a gaz si a tutun, de la dusumelele spalate si dezinfectate cu acest lichid. Aici gaseai de toate, de la bere ieftina la tap sau la halba, vin dulce-acrisor la masura de un litru, la fel de ieftin, dar si tuica, vodka, lichior, coniac, sirop cu apa minerala care se vindea la pahar. Tot aici gaseai biscuiti cinci la un leu sau patru la un ou, dar si vestitele grisine la trei lei cutia, bomboane mentolate, dar si tigari sau gaz pentru lampile din gospodaria satului. Gaseai aici cunoscutele tigari nationale “Marasesti”, “Carpati”, “Snagov”, “Aroma”.

Satul nu era electrificat. La fiecare casa vedeai pe fereastra doar lampi cu gaz. Bufetul era situate la raspantia drumului care venea in sat si se ducea spre biserica. De la bufet cobora in spatele sau o ultia mica, pe la Tomici, marginindu-se cu casa lui Filimon Niculai, zis “Tapu” si a lui Dragomir,  iesind in paraul Verzei unde ca din pamant apareau casele Floarei lui Rau, a lui Cosor Ion, a lui Caragata si a lui Rusu ion zis “Usurelu”.

Bufetul era “patronat” de Banita Neculai zis “Re”. Multi se intrebau de unde provine porecla de “Re”: in sat, fiind mai multe persoane cu numele Banita Neculai, pentru a-i deosebi, se lua dupa prenumele tatalui. Pe tatal sau il chema Radu. Si el se recomanda: “Pe mine ma cheama Banita Re Neculai”. Mai pe scurt, toti ii ziceau “Re”. In sat, daca intrebai de numele si prenumele unor oameni, marea majoritate nu ii stiau. Aproape toti se cunosteau dupa porecle: Filimon Neculai zis “Tapu”, Popa Ion zis “Cucu”, Vasile Zdrangu zis “Nebunu”, Varvariche Gheorghe zis “Tomici”, Rusu Ion zis “Usurelu”.

Re era un barbat bine facut, de statura mijlocie, cu o fata plina si mereu zambitoare, cu ochii sclipitori, mai ales dupa femeile frumoase care ii calcau pragul crasmei. Meseria de crasmar era o meserie banoasa: daca nu cadea, macar pica. Mai putin la un pahar, mai un vin indoit cu apa, mai putin rest.

In timpul saptamanii, Bufetul lui Re nu era prea aglomerat, veneau dimineata musterii casei pentru care un pahar la inceput de zi era lege. Beau tacticosi sau dintr-o inghititura, se stergeau cu maneca la gura si plecau la treburile lor. Altii isi luau din toata saracia, sau cu ultimii bani, un sfert de tuica, o sticla de vin si plecau si ei tot bucurosi ca in aceeasi zi vor avea o gura de bautura pe langa eforturile pe care le vor face. Seara se mai aglomera, veneau satenii de la muncile padurii, de la oi sau de prin sat si treceau inainte de a ajunge acasa pentru a bea o masura de tuica sau un pahar de bere. Erau si unii pe care ii prindea miezul noptii la crasma, pana cand Re se supara si inchidea Bufetul.

Lucrurile se schimbau radical duminica si in sarbatorile crestine. Crasma, ograda si batatura din fata ei deveneau o viermuiala de oameni, iar galagia atingea cote maxime. Era frumos in acest zile la Re. Femeile din Verdea, de altfel mocance frumoase cu chef de distractie dupa o saptamana de treburi gospodaresti, isi imbaiau sambata familia in apa calda din balii, iar duminica pe la ora pranzului se imbracau frumos in haine populare, isi luau copii si barbatul (si ei imbracati cu ce aveau mai bun) si plecau la Re. Iti lua ochii frumusetea costumelor populare cusute in sat de Maria lui Tranca. Iesea in evidenta fota, care era o bucata de tesatura cu fir de lame stralucitor, ce se trecea peste talia femeii si se lega cu bete viu colorate. Frumoase erau si iile purtate de fete si femei, in care gaseai cusute cu arnici flori de toate culorile. Peste ie se purta o vesta cusuta cu multe margele, si ele tot colorate. Verzencele se purtau mandre, cu parul pieptanat pe spate, imbrobodite cu un tulpan impunator. Care de care erau mai frumos imbracate si mai fudule.

In aceste zile, Re se scula cu noaptea in cap, facea curatenie in crasma si in afara ei, el fiind vestit pentru carnatii pe care ii facea personal din carne de oaie. Familiile se strangeau cu alte familii (rude, cumetri, fini, vecini), ocupau cate o masa si comandau bautura, in special bere, care le placea cel mai mult femeilor.

Copii de toate varstele se jucau printre mese sau in afara Bufetului. Cand si cand, unul din ei se ducea la parinti, ii cerea un leu, trecea pe la Re si lua cativa biscuit sau bomboane. Inainte de a pleca, ca sa se dea mari, gustau si eu un pic din halba cu bere a parintilor. Se strambau de amaraciunea acesteia, ceea ce starnea hohotele de ras si glumele celor din jur.

  • Mai Vasilica, vad ca tac-tu nu se stramba decat de la cinci halbe in sus!

Pleca copilul voios, cu leul in mana, in timp ce alti copiii mai descurcareti trageau o fuga acasa, urcau repede in podul grajdului si din cuibarele gainilor furau doua-trei oua si fuga cu ele la Re, sa le dea in schimb bomboane, biscuit, grisine. Re le trecea printr-un rotund de sarma si in functie de marime, daca trecea sau nu, le dadea ce cereau.

Erau fericiti oamenii din Verdea in aceste zile. Dispareau diferentele sociale, toti se simteau egali, toti erau bine. Aici se rezolvau multe din problemele satului. Daca aveai de arat, de semanat, se aranjau vanzari de animale, cununii, cumetrii sau pregatiri de a merge in petit la mireasa. Unii din ei se deosebeau prin voia buna si glumele pe care le spuneau, dar nimeni nu se supara, toti se distrau.

Dintre toti, iesea in evidenta Margarit, sau Filimon Neculai, zis “Soldu”, care stia o gramada de intamplari vesele. Margarit era renumit pentru memoria lui extraordinara: om modest, cu patru clase, stia pe dinafara seriile si numerele de buletin a jumatate din locuitorii satului. Era un geniu nestiut.

Printre picioarele oamenilor zareai o mogaldeata de om, un ghemotoc viu, care mergea de-a busilea printre verzeni, fuma mult si bea la fel de mult din bautura oferita de altii. Era Traian, flacau de 18-20 de ani, care a fost nascut cu o boala grava, dar foarte istet. Baiatul lui Gheorghe si Anica Varvarichi, zis Tomici. La alta masa, mai separat, sorbind cu pofta paharul cu vodka, parca invidios pe lumea normala din jur, era fratele lui Gheroghe Tomici, olog de ambele picioare, in urma unui accident de tren.

Pe un capat de banca, intr-un colt din ograda lui Re, sta parca ferit de privirile oamenilor, Mitica Gandac. Sorbea o halba de bere in care amestecase 200 de grame de tuica si parca ii parea rau ca se termina. Nu avea bani multi, dar ii placea atmosfera calda de la crasma, cu rasete care izbucneau din toate directiile. Ar fi vrut ca aceste clipe sa nu se mai termine niciodata si asa sa fie toata viata lui. Dupa ce mai primea ceva de baut si de la alti consateni, Mitica Gandac se imbata amarnic. Pleca tarziu acasa, pe trei carari. Ajungand acasa, se culca, iar dimineata il gaseau ai lui cu picioarele pe perna si capul in locul picioarelor. Il intrebau ai lui:

  • Mitica, de ce esti in pozitia asta?
  • Aseara am fost atat de baut, incat picioarele m-au adus acasa si nu capul. Ele meritau sa stea pe perna si nu capul.

Cand petrecerea era in toi, aparea un taraf de muzica, ce inveselea si mai mult atmosfera. Cheful continua cu si mai multa veselie, uneori se trecea la cate o sarba sau hora si atunci se vedeau talentele verzenilor in arta jocului. Multi se imbatau. Pe seara, aproape toata lumea pleca acasa cu chef, iar odata ce ajungeau isi aranjau treburile gospodaresti, trimiteau copii la culcare, apoi faceau dragoste cu nevestele lor, femei frumoase si pasionale. Asa crestea natalitatea satului, ocazii de alte cumetrii, botezuri, luat din par. Erau focosi verzenii, le placeau femeile din sat. Greu patrundeau in sat prin casatorii alte femei sau barbate. Cei ce proveneau dinspre zona Panciului erau numiti cojani (adica oameni straini de sat, inferiori lor).

Seara nu plecau toti de la Re. Ramanea artileria grea: Aurel Rau, Ghita Marin, Cosor Neculai, Ion Filimon, Vasile Zdrangu, Ion Geaboc si alti cativa cu chef de bautura. Re punea la fript un nou gratar de carnati iuti ca focul, iar bautura curgea in valuri. Muzica era si ea cantata cu mai mult foc de taraf, iar in aceste momente se remarca Costica Dabija, padurar in sat, care dupa ce prindea la chef bine, se suia pe masa si dansa, acompaniat de strigatele si glumele celor din bufet. Era iubit in sat Costica Dabija, prin modul lui in care respecta locuitorii sai, de altfel botezase, cununase si luase din par la multe persoane care i-au purtat la randul lor o mare stima. Petrecerea se spargea spre dimineata, cand Re care motaia cu ochii carpiti de somn la tejghea, draganea mormanul de chei si spunea raspicat:

  • Gata, inchid Bufetul! Duceti-va dracu’ acasa de betivani!

Plecau cheflii, ajungeau acasa, unde ii asteptau nevestele furioase si cearta era inevitabila. Asta era distractia verzenilor, nu era curent, nu era televiziune, doar niste difuzoare in sat la care se transmiteau stiri si muzica. Daca treci acum, vezi casa in care a fost Bufetul lui Re, iar daca zidurile ar vorbi, ar mai fi multe de povestit. Bufetul face parte din istoria satului, iar daca treci noapte pe langa Bufet cand afara este intuneric bezna, parca il zaresti la coltul casei pe Re, care zambitor isi asteapta clientii la vestitii sai carnati si la bautura de toate felurile, imbiindu-te parca sa ii treci pragul. Alaturi pare ca o zaresti pe Tanti Ileana, nevasta lui Re, incruntata si nemultumita de sot, care nu de putin ori a dezamagit-o pe plan familial. Amandoi parca il tin de mana pe Nelu Banita, baiatul lor, marea realizare din tinerete, baiat aratos ca si Re de altfel.

Draga cititorule, daca ti-a placut povestirea, pentru a aprecia munca, da o distribuire pe pagina ta de Facebook.

3 Replies to “Bufetul lui “RE””

  1. Corect si foarte frumos redata imaginea satului de altadata ! Toti am trecut pragul bufetului RE . Si noi ,copii fiind , din cand in cand intram si ne indulceam cu cate ceva ,nelipsind paharul de sirop si de ce nu ,paharul de vermut care era la moda in acele vremuri .Bufetul RE ,ca loc de socializare era intr o anumita perioada de timp ,mai ceva decat Caminul Cultural .
    FELICITARI !

  2. Absolut superb si adevarat,cu toata stima si recunostinta,apreciez,a m citit cu deosebita placere,amintindu mi cu nostalgie,acele timpuri superbe,pline de vis si naturalete,care nu le vom revedea niciodata,prin prisma timpurillor asa zise moderne, dar foarte grele,uricioase,lipsite de respect si sentimente.Dumnezeu sa ne ajute ca prin simplificarea raului sa ne apropie mai mult de credinta,dragoste si adevar.❤

Dă-i un răspuns lui Burniche Marianag Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.