Destine frante

Daca veneai de la Gura Verzii si intrai binisor in satul Verdea, la dreapta statea un drum pietruit, la mijlocul caruia vedeai o curte frumos intemeiata, cu doi cai negri, tintati in frunte, care mancau linistiti lucerna dintr-o caruta. In jurul lor, multime de gaini si rate, amestecate printre oi si capre. Erau animalele care ii asigurau lui Varvariche Ion zis “Hozoi” si sotiei sale Ioana, traiul de zi cu zi si bunastarea. Oameni credinciosi, cu frica lui Dumnezeu, apreciati in sat, erau multumiti de viata pe care o aveau. Dumnezeu ii binecuvantase cu doi copii, Ion si Lenuta, asa cum si-ar fi dorit orice parinte. In special fetei, Dumnezei ii daduse multa frumusete, cu ochi albastri, subtirica, isteata. Lenuta lui Hozoi, la cei cinsprezece ani si jumatate, a frant inima multor flacai din sat. La bal sau hore, juca mult cu Ionica Hortolomei, flacau frumos din sat, harnic, care o placea tare pe Lenuta si seara o conducea acasa dupa bal. La varsta sa, fata nu stia ce este iubirea sau dragostea, de abia incepuse sa iasa in lume si totul i se parea foarte frumos. Uneori uita ca este fata mare si se ascundea si se juca cu cate o papusa pe care o avea din copilarie.

Cu trei saptamani inainte de Craciun, cand venea cu caruta de la o curatura din Marasti cu tatal sau, Lenuta intalni pe drum un flacau din sat pe care il cunostea din vedere. Era Vasile Giaboc, zis “Ratoi”, inalt, bine facut, cu un zambet care te cucerea, respectuos, vorbaret, descurcaret. Lucra la Braila ca mecanic de draglina, era salariat, lucru mare si apreciat in acea vreme.

Il saluta pe Hozoi, apoi privirea i se opri fascinata la fiica lui. Parca ceva il sagetase in inima. Din clipa aceea, nu a mai putut sa si-o scoata din minte pe fata lui Hozoi. La primul bal a cautat-o, a dansat cu ea, apoi a condus-o acasa. A venit acasa si nopti in sir aproape ca nu mai dormea. Parintii sai, Ghita si Maria Giaboc, porecliti tot “Ratoi”, vazand starea lui Vasile, l-au luat cu binisorul, iar acesta le-a spus ca este indragostit de Lenuta lui Hozoi si daca nu se insoara cu ea, nu stie ce se intampla cu el. Degeaba Ghita Giaboc, sotia sa, sora si fratele lui Vasile, au incercat sa il faca sa renunte spunandu-i ca fata este tanara, ca nu este coapta la minte ori ca tatal ei nu i-o va da, caci nimic nu l-a clintit din hotararea sa.

Ghita Giaboc, om trecut prin viata, s-a tot gandit, apoi a plecat in sat pana la Costica Dabija, padurar in zona, prieten cu el. Nefiind acasa, i-a lasat vorba ca il roaga sa vina la el. Pe seara, s-a intalnit cu acesta acasa, a scos o oala de vin si dupa cateva pahare, Ratoi Batranul i-a povestit necazul lor. Prinzand la curaj, Costica Dabija l-a luat de dupa gat pe Vasile, pe care il cunostea, si i-a zis:

  • Stai linistit, eu te rezolv, eu te cunun!
  • Sa fie intr-un ceas bun atunci! zise Vasile Giaboc si baura toti trei cate un pahar de vin.

Padurarul, cu putin chef, se duse direct la Hozoi acasa. Omul tocmai statea in jurul unei mese rotunde mici, pe care trona o mamaliga mare, aburinda, iar imprejur cateva bucati de branza parca te imbiau la masa.

  • Hai Costica, poftim la masa cu noi! Ioane, du-te si scoate o cana de vin!
  • Ioane, un pahar de vin beau. In rest, am mancat acasa.

Vorbira de una, de alta, baura jumatate de cana, la un moment dat imbujorata intra Lenuta, fata lui Hozoi. Costica Dabija gasi prilej pentru scopul lui.

  • Ce faci, fino? si o lua de dupa gat.

Fata se inrosi si isi lasa privirea in pamant. Padurarul continua si le spuse povestea lui Vasile Giaboc. Le spunse ca Ghita Ratoi este un om gospodar, bine vazut, si ca ar tine mult la fata lor ca nora. El, Costica Dabija, i-ar cununa. Lenuta se inrosi si mai mult, iar de rusine ii venea sa intre in pamant. Hozoi, dupa ce arunca o privire catre nevasta lui, zise:

  • Costica, nici in ruptul capului nu-mi marit fata! Este un copil. Zi-i Lenuta!

Fata tacea, si mai rusinata. Stia de frica tatalui, care la manie punea mana pe bici. Pleca Costica Dabija, Hozoi trimise fata la culcare si incepu sa discute cu nevasta. Ioanei ii placea de Vasile Giaboc, mai ales ca era salariat si inclina balanta in a-si da fata. Lenuta, din camera alaturata, tragea cu urechea la discutiile dintre parinti si era speriata, mai ales ca Vasile Giaboc era cu ani buni mai mare ca ea.

Au trecut doua saptamani, iar Lenuta s-a intalnit in cateva randuri cu Vasile Giaboc, a inceput sa ii placa de el, pentru ca era chipes, mereu glumet si vorbea cu ea cu multa afectiune, promitandu-i o viata frumoasa. Fata se incanta pe zi ce trecea. Parintii au observat acest lucru si cu timpul parca le placea ca Vasile Giaboc umbla dupa Ileana.

Intr-o zi, Hozoi s-a intalnit prin sat cu Ghita Ratoi. Acesta l-a oprit:

  • Ioane, ne cunoastem demult. Lasa copii sa se insoare. Noi o sa avem grija de ea ca de copilul nostru!

Hozoi nu a zis nimic, decat:

  • Mai Ghita, o sa vedem…

Cu trei zile inainte de Craciun, Vasile i-a spus Lenutei:

  • Eu Lenuto fara tine nu mai stau, nu mai stau… De Craciun eu trimit in petit la tine.

Fata a dat fuga la mama sa, iar aceasta i-a spus sotului, care tot asa:

  • Om vedea…

Vestea a facut familia Varvariche sa intre in febra pregatirilor si a curateniei. Au taiat porcul, au pregatit bucate gustoase, Hozoi a dat cep la vinul cel bun sa il guste. Vestea s-a raspandit intai la neamurile lui Hozoi, apoi in sat. Verzenii, oameni harnici, se bucurau de un asa eveniment. A ajuns vestea si la Ionica Hortolomei. O iubea si el mult, si la fel de mult s-ar fi casatorit cu Lenuta. Nu stia ce sa faca, de manie ar fi fost in stare de orice.

In prima zi de Craciun, pe la orele 16, la poarta lui Hozoi au batut Vasile Giaboc cu parintii, cu Ioana lui Darlau sora mirelui, Ion Giaboc zis Bocea fratele mirelui si Dabija Tinuta viitoarea nasa. Din casa au aparut Hozoi, dupa el sotia si fata rosie in obraji de rusine, dar parca mai frumoasa ca oricand. Erau toti imbracati frumos, Hozoi le-a deschis poarta, oaspetii au intrat in curte, au admirat gospodaria, caii frumos ingrijiti, batatura maturata. Au fost poftiti in casa, acolo la fel curatenie luna, iar lampa era stearsa frumos (aceasta reprezentand un indiciu foarte clar al harniciei gazdei). Caldura de la soba creea si ea o atmosfera frumoasa, ca si masa plina de fripturi si placinte, din care rasarea semeata o cana de vin rozaliu. Lenuta privea pe sub sprancene pe Vasile, care si el avea emotii, dar nu indrazneau sa se apropie unul de altul. S-au asezat la masa, au inceput sa manance stingheri din bucate, in timp ce tacerea domina intalnirea. Viitoarea nasa, femeie isteata, zise:

  • Hai sa bem un pahar de vin!

Baura toti, apoi nasa ii spuse lui Hozoi de ce a venit, incepu sa il laude pe viitorul fin, pe Vasile Giaboc. Lua cuvantul si Ghita Giaboc:

  • Cuscre, hai sa ne impacam! Sa facem nunta frumoasa! Vasile este un baiat bun, va fi un ginere pe masura…

Sari cu vorba Ioana a lui Hozoi:

  • Si fata mea este frumoasa, harnica, obisnuita cu greutatile si vrem sa ne asiguram ca o va duce bine.

Hozoi i-a ascultat pe toti si a zis:

  • Sa vedem, daca Vasile si Lenuta vor, sa ii lasam pe ei singuri si noi sa trecem in camera mare, sa va arat zestrea fetei.

Trecura toti in cealalta camera si admirara valurile de toale din cordele, covoarele frumoase, pernele nenumarate si multe alte lucruri. Era gospodar Hozoi si voia ca fata lui sa aiba zestre pe masura. Revenind in camera, vazura pe Vasile si Lenuta, care se tineau de mana. Vasile, mai curajos, spuse:

  • Noi ne luam, vrem amandoi asta.

Toti cei de fata se luminara, Hozoi mandru de fata si de starea lui, zise cu fudulie:

  • Sa fie intr-un ceas bun!

Toti pusera mana pe un pahar si baura cu pofta, atmosfera deveni placuta, cuscrii incepura sa discute intre ei despre nunta. Hozoi vazu ca vinul se terminase, asa ca o trimise pe Lenuta sa aduca o noua cana. Lenuta lua cana si iesi din casa. Se pregatea sa intre in beci, cand, dupa un pod de scanduri, o umbra se dezlipi, o inlantui si o lua in brate pe Lenuta, pornind cu ea spre poarta. Fata, speriata, se zbatu si incepu sa tipe, dar cei din casa nu auzeau nimic. In acea foiala, cainele casei, un dulau mare, se repezi la atacator si incepu sa il muste. Acesta lasa fata si fugi pe poarta. La poarta, Lenuta il recunoscu pe Ionica Hortolomei, care incercase sa o fure. Daca reusea, nunta era sparta, destinul era schimbat. Lenuta fugi speriata in casa, iar cand tatal o intreba ce s-a intamplat fata spuse:

  • Cainele din curte a sarit la mine si m-a speriat.

Hozoi il trimise pe fiul sau Ion sa aduca vin, iar cand acesta iesi lovi cu furie cainele, care nu intelegea de ce. Discutiile au continuat, nunta s-a stabilit pe 19 ianuarie, iar petitorii au plecat spre casele lor. Au inceput pregatirile. Lenuta, din acea noapte, se trezea din somn, se gandea la cum va fi la nunta, cum va fi prima noapte cand se va culca cu Vasile, cum va fi primita in familia lui Vasile, doamne la cate nu se gandea. Nasii, familia ei si a mirelui, se intalnira de mai multe ori, iar Vasile venea in fiecare zi pe la Lenuta, dar seara pleca acasa. Au fost la Panciu, unde au facut cumparaturile, indrumati de nasa. Ocupati cu pregatirile nuntii, timpul a trecut repede, iar saptamana nuntii a sosit si ea.

Joi au inceput sa se aduca plocoanele la nasi, la socri, la mireasa, in mod special pasari de curte, dar si obiecte de uz casnic si altele, prilej de a cinsti si de a sta de vorba cu cei ce luau ploconul. Nasul a facut o intreaga magazine de pasari, intrucat era stimat in Verdea Costica Dabija. Vineri dimineata, flacai, prieteni cu mirele si mireasa, au plecat la padure sa aduca brazi pentru nunta. Pe la ora doisprezece au trecut pe la nasi, pe la mireasa, pe la socri, si le-au pus brazi la poarta. Cu aceasta ocazie, cei in cauza au dat de baut flacailor, muzica a cantat frumos, s-a jucat si mai ales s-a chiuit. Nunta incepuse de fapt. Sambata s-au adunat iar flacaii calari, cu carute, cu cai impodobiti, si au plecat la mireasa sa ia zestrea Lenutei si sa o duca la Vasile acasa. Hozoi, mandru in prag, cu Ioana si Ion fiul lor, ii astepta cu muzica si mult vin, care disparea repede in gurile parjolite de joc si bunavoie a celor din ograda. Trei carute au incarcat cu zestrea fetei lui Hozoi si tot chiuind, cu muzica au dus-o acasa la Vasile, unde ii astepta alta bautura si distractie. Sambata seara, la caminul cultural, au avut loc vedrele. S-au organizat cu muzica si bautura, un fel de bal in care fetele mari din sat, insotite de mame, au venit sa se distreze cu mireasa si cu flacaii verzeni. A fost distractie nu gluma.

A venit si ziua cea mare, duminica nuntii. La ora noua, muzica sosi la mireasa si la nasi, taraf bun de muzica populara si vestit, de iti era mai mare dragul sa ii asculti, mai ales dupa ce beai un pahar de vin. Cativa muzicanti au mers si la socri, si eu aveau invitati. Flacai calari cu brazi in mana, chiuind de-ti luau auzul, au venit la nasi, au petrecut si apoi alaiul cu nasul in frunte si cu muzica, a plecat tot chiuind spre mire. Aici alta distractie, la socrii mari, apoi alaiul plecand la mireasa. Au ajuns acolo, iar nasul, om aprig, si-a facut intrarea in ograda miresei calare pe cal, in chiotele flacailor din sat. Mireasa imbracata frumos, parca era din poveste. Mandri mai erau Hozoi si nevasta-sa de fiica lor, de nunta, de nasi, de tot ce ii inconjura in acele momente. Pe peretele din holul casei lui Hozoi era un covor frumos, pe care erau insirate batiste atent cusute de fetele nemaritate din sat, dedicate flacailor. S-a intins masa mare, s-a petrecut, s-a dansat, apoi alaiul nuntii, cu mirele si mireasa insotiti de nasi, au plecat la biserica, la cununia religioasa. Frumos alai, frumosi mirele si mireasa, frumosi toti nuntasii, admirati din fiecare poarta pe langa care treceau. Nasii si-au facut datoria, i-au cununat, apoi alaiul a mers la casa lui Ghita Giaboc, unde soacra ii astepta cu emotie. Cu un material frumos, soacra a luat mireasa de dupa gat si a tras-o in casa, alaturi de un colac si un pahar de vin. Apoi nasul a plecat acasa la el, pentru a-si astepta invitatii, iar seara pe la noua, cu tot cu muzica si invitati, a plecat spre caminul cultural din Verdea unde se tinea adevarata nunta. Aici au sosit mirele si mireasa, precum si socrii cu invitatii lor, s-au asezat toti la masa, iar muzica a inceput sa cante cu foc. Bautura curgea in valuri, toate mesele erau ocupate, venisera multi nuntasi si abia aveai loc sa te misti. Dupa ce au terminat de mancat, au inchinat pentru miri, s-au scos mesele de mancare din camin, au ramas cele cu bautura si s-a trecut la distractie. Harnici verzenii la munca, dar si mai aprigi la joc si voie buna. Mireasa era in centrul nuntii, iar mirele care nu era un dansator mare a lasat ca prietenii sai sa joace mireasa. Nasul si nasa erau oameni distractivi, ce hore, ce sarbe mai incingeau ei cu invitatii… Praful aproape ca invaluia totul. Se bea, se dansa, se radea, se glumea pe seama mirilor. Pe la 1-2 noaptea majoritatea erau bine afumati. Unii, obositi, plecara acasa. Spre dimineata, rudele mirilor si ale socrilor au plecat la socri acasa, unde a avut loc dezvelitul miresei. Se lua de pe cap marama de mireasa si se punea de catre nasa un tulpan frumos, prilej de alte glume si de baut. Evenimentul reprezenta trecerea Lenutei de la fata mare la femeie. Nu o mai chema Varvariche Lenuta, devenise Giaboc Lenuta. Dupa dezvelirea miresei, Ghita si Maria Giaboc au invitat nuntasii la o ciorba de pasare din plocoanele aduse. Au fost serviti invitatii cu rachiu rosu, reprezentand trecerea Elenei Hozoi la stadiu de femeie. Oamenii erau cu chef, au inceput sa manjeasca pe ochi pe nasi, socri si miri cu taciuni din soba. Apoi in chiuituri au pus pe Costica Dabija si pe socri pe o grapa si cu un cal i-au tarat prin sat, in veselia tuturor.

Au plecat nuntasii, obositi cu totii, a invitat Vasile pe Lenuta in dormitorul pregatit de cu zi. Lenuta se inrosi toata, incepu sa o cuprinda frica, ar fi vrut sa fuga acasa si sa se ascunda in bratele mamei sale, dar nu mai putea. Intra cu Vasile in dormitor. Se scula cateva ore mai tarziu, devenise femeie si la propriu si la figurat. Seara au invitat nasii la Hozoi, unde au baut, au petrecut si au discutat de nunta

.

Viata de femeie a inceput pentru Lenuta mai greu, dar a avut in socrii sai niste oameni buni la suflet, care au inteles-o si au invatat-o multe. Vasile era un sot bun, tinea la ea mult, o respecta, iar ea il recompensa cu aceeasi dragoste si respect. Pleca luni Vasile cu masina, care lua oamenii din sat si ii ducea in Insula Mare a Brailei, unde lucrau pe o draglina. De cand s-a insurat, timpul trecea greu in insula pentru Vasile. De abia astepta sa vina acasa sambata la sotia lui. Cand venea sambata, Lenuta il astepta cu o mancare buna, cu o curatenie, iar cand intra sotul ei in curte parca se lumina tot cerul. Vasile nu venea niciodata cu mana goala: pe langa alimente, nu uita niciodata sa aduca si ceva dulce Lenutei. Erau fericiti. Vasile, castigand bine, au inceput sa isi faca o casa frumoasa si planuiau si alte lucruri.

Intr-o sambata seara, dupa ce si-a pus omul la masa, Lenuta i-a spus:

  • Vasile, am ramas grea. O sa avem un copil.

Lui Vasile, de emotie si bucurie, i se umezira ochii. Cu greu se abtinu sa nu planga de fericire. O stranse pe Lenuta in brate, iar din ziua aceea avu si mai multa grija de ea. Lenuta nascu un baiat. De bucurie, Vasile nu stia ce sa mai faca. A plecat in sat, a trecut pe la nasi, i-a luat, s-au dus la Re si a dat de baut la toti. A facut cumetrie mare, Costica Dabija a botezat si i-a pus numele baiatului de Nicu, dupa numele fiului nasului. Au mai trecut cativa ani, Lenuta s-a mai maturizat, a mai nascut o fata, care la sugestia fetei nasului a fost botezata Luminita.

Un eveniment le umbri viata: muri nasa Dabija Tinuta de o boala incurabila. Pentru Vasile si Lenuta, a fost o durere cumplita, nasa le era ca o mama si tinusera foarte mult la ea. Viata isi urma cursul. Prin 1978, Lenuta mai nascu o fata. Vasile a fost bucuros, ca la fiecare copil. Chiar era mandru ca are doua fete si se gandea ca la batranete va avea cine sa il ingrijeasca pe el si pe sotia sa. Organiza cu nasul sau cumetrie frumoasa fetei, ce ii puse numele de Didina, dupa numele celei de-a doua sotii a lui Costica Dabija. A fost o cumetrie frumoasa, cu invitati multi, cu veselie si cadouri pentru copiii. Seara s-a terminat petrecerea, in pat Vasile ii spuse sotiei:

  • M-am cutremurat, parca la un moment dat am vazut-o pe nasa Tinuta care era langa nasul.

Vasile a hotarat sa nu plece luni cu masina care ii transporta la Braila, ci marti, ca sa stranga mesele si sa faca curatenie in ograda. Noaptea, fata botezata parca a plans mai mult, Vasile ca niciodata s-a sculat, a luat-o in brate si a plimbat-o prin camera.

Marti de dimineata, Lenuta i-a pregatit pachet, Vasile a mangaiat mai mult copii sai, iar lui Nicusor care se tinea de el, i-a spus:

  • Sa fii cuminte si sa o asculti pe mama!

A plecat parca cu parere de rau, a strigat pe vecinul sau, Antohi Gigi, care lucra si el la Braila, si au plecat spre Gura Verzii la ocazie. Lenuta fiind ocupata cu alaptatul fetei, a uitat sa ii zica ca de fiecare data:

  • Vasile, ai grija cum ajungi, ai grija la drum!

A iesit repede pe prisa, dar nu a mai apucat sa vada decat doua umbre care se departau grabite. Erau vecinul si omul ei, dar nu banuia ca il va vedea pentru ultima oara viu. Vasile avu noroc la Gura Verzii, gasi imediat ocazie, din Panciu spre Tecuci. La Tecuci nu statura mult si un Aro opri in dreptul lor, iar un sofer in varsta ii intreba unde merg.

  • La Braila, spuse Vasile mai incet.

Urcara, in masina racoare, era final de iulie. Vasile si vecinul lui se asezara in spate, pe bancheta. Monotonia drumului, oboseala de la cumetrie si noaptea nedormita il adormira pe Vasile, cu gandul la Lenuta si la copii lui. Intre Sendreni si Hanul Conache, la o curba, soferul pierdu controlul masinii si masina intra intr-un sant si se rasturna. Soferul si Gigi Antohi nu patira mare lucru. Vasile se lovi rau la cap, pentru ca dormea. Au oprit alte masini, au sarit oamenii, l-au scos din masina si l-au intins pe Vasile in iarba. Nu mai era constient. A venit salvarea cu mare intarziere si l-au dus de urgenta la Spital la Galati. Gigi Antohi a plecat mai departe cu alta masina, fara sa anunte familia lui Vasile. La spital l-au bagat pe Vasile direct in sala de operatie. Singur, fara nimeni apropiat langa el, fara lumanare, Vasile a mai trait doua zile si joi a murit, departe de sotie, departe de familia lui draga.

Dupa plecare lui Vasile, marti pe Lenuta parca o apasa ceva nedeslusit. Seara il visase pe barbatul ei, care parca intrase intr-o apa neagra si se afunda incet. Se trezise infricosata, in plansetului Didinei, se inchina si se ruga la icoana ca Vasile sa nu fi patit ceva. Nu banuia drama, durerile, suferinta pe care le traia Vasile la spital.

Angajatii spitalului, oameni fara inima, care puteau din prima zi sa anunte familia, de abia dupa deces, joi, au trimis o telegrama la adresa si numele lui Vasile Giaboc. Telegrama o primi Voica lui Blaga, postarita in sat, care de emotie nu indraznea sa duca acasa la Lenuta asemenea veste. Pana la urma, s-a dus la Marioara Dobrii, care a luat telegrama si i-a dus-o lui Hozoi. Cand a aflat acesta, asa cum era imbracat de lucru, a luat toti banii din casa si cu Marioara Dobrii au plecat la Galati. Lumea din sat a aflat, s-a cutremurat satul de asa veste. Lenuta a aflat si ea. Cand a auzit vestea, i-a venit rau, a inceput sa planga, iar tristestea si jalea s-au intins peste casa lui Vasile Giaboc, peste oameni. Copiii nu intelegeau de ce lumea din jur plangea, dar au inceput sa planga si ei. Au venit rudele acasa la Ghita Giaboc, care cu sotia sa isi plangea copilul in hohote. S-au apucat sa faca curatenie si pregatiri de inmormantare. Aceleasi rude care faceau pregatiri pentru nunta in urma cu opt ani, faceau acum pregatiri pentru inmormantare. Cum este soarta… Moartea si viata sunt lucruri atat de aproape unul de altul.

L-au adus pe Vasile vineri. Durerea a fost si mai mare. Vasile plecase bucuros marti, iar vineri il aduceau mort. Nu a dormit, nu a mancat aproape nimic Lenuta cat Vasile a stat in casa. Doar copii o mai trezeau din jalea ce o cuprinsese. Inmormantarea a fost duminica. In urma sicriului, Lenuta lui Giaboc isi plangea sotul. Vasile ar fi implinit 32 de ani pe 6 August, iar ea repeta neincetat:

  • De ce?… De ce, Vasile, m-ai parasit si m-ai lasat cu trei copii pe drumuri? Ce ma fac cu ei fara tine, fara barbatul meu drag? Astazi trebuia sa fie o zi in care am fi stat acasa cu copii nostri, si eu astazi te ingrop. De ce?!… De ce, Doamne, mi-ai luat omul?… Didina nu o sa isi cunoasca tatal niciodata… Doamne, cat tineai tu Vasile la copiii tai!

O perioada Lenuta a fost dezorientata. Ar fi vrut sa fi murit o data cu Vasile sau dupa, dar copiii au tinut-o in viata. Destinul ei se fransese. Multe nopti, cand se trezea dintr-un somn chinuit, parca Vasile era cu ea in pat, intindea mana acolo unde dormea sotul dar locul era gol. Alteori, noaptea parca auzea poarta de la ograda si parca Vasile al ei era in dreptul usii, asteptand sa intre. Inconstienta, deschidea usa, dar nu era nimeni, ci doar intunericul. Nu ii venea sa creada ca i-a murit sotul, speranta ei, tatal copiilor sai. L-a visat de multe ori pe Vasile, uneori era impacat, alteori era trist. Lenuta se trezea atunci si parca era multumita ca il vazuse inca o data.

Timpul trecu, Lenuta mai uita din durere, socrii si parintii sai ajutand-o mult in cresterea copiilor. Cu totii au suferit mult de pierderea lui Vasile. Intr-adevar fusese un om de isprava. Drumul in viata Lenutei s-a derulat cu multe greutati dupa moartea sotului, a mai gresit uneori, dar a mers inainte. A fost o invingatoare, o Vitoria Lipan a satului Verdea. A mai facut compromisuri, dar stimate cititor nu suntem in masura sa judecam noi faptele semenilor nostri. Poate la judecata de apoi, Dumnezeu o va chema pe Lenuta si ii va spune:

  • Tu, femeie, treci in dreapta mea, ai suferit prea mult! Iar Lenuta il va gasi in rai pe Vasile, si acolo vor fi fericiti cum nu au fost indeajuns pe pamant.

Au trecut zece ani, Lenuta s-a intalnit in mai multe randuri cu Ionica Hortolomei, cel care a vrut sa o fure. Nu era casatorit. S-a maritat cu el, dar viata a mai lovit-o o data. Ionica s-a imbolnavit si el si a murit, lasand-o cu inca doua fete, cu unele probleme de sanatate.

Greutatile nu au schimbat-o pe Lenuta, a ramas aceeasi femeie frumoasa ca in tinerete. Cand se duce la cimitir sa aprinda o lumanare celor doi soti cu care a trait, se opreste la mormantul lui Vasile si in gand ii spune:

  • Vasile, as vrea sa iti vezi copiii tai dragi. Pe Nicu, care acolo pe parau a facut o casa frumoasa si are o gospodarie mare cu de toate. S-a casatorit cu o fata harnica si au doi copii. Nicu seamana cu tine, frumos, harnic, istet, cu zambetul tau. Didina la fel, si-a intemeiat o familie frumoasa la Panciu, are o stare materiala buna si are si nepoti, care la fel ca ai lui Nicu, ar fi vrut sa te cunoasca. Iar Luminita este la fel de frumoasa ca atunci cand era mica.

Oameni buni din Verdea, daca o intalniti in sat pe Lenuta a lui Hozoi, dati-i binete si admirati-o, poate nu ati stiut prin ce a trecut.

Daca v-a placut, reflectati la existenta de zi cu zi a voastra si ca sa rasplatiti munca scrierii, dati o distribuire.

28 Replies to “Destine frante”

  1. De pe pârâul Verzei ,povestirea curge frumos ca undele ! Mi dru și harnic flăcău era Vasile și familia Dabija ,nașii lor de cununie l-a iubit și i-a iubit ca pe proprii copii ! Nu era sărbătoare fără a fii împreuna ! Vasile avea un respect deosebit ,o dragoste de fiu spiritual de neîntrecut
    Moartea nașei lui Ținuta l-a lovit in plin iar el a urmat repede după ea lăsînd doua goluri mari ,de necuprins in inima copiilor lor!
    Bravo Nicu Dabija !
    Le scrii asa de bine ca meriți multe Felicitari !

  2. La multi ani ,cu sanatate !!!
    2021 sa ne aduca o schimbare benéfica ,social vorbind ,fiimdca socializarea este atributul suprem al oamenilor.

    ……Frumoasa si trista in acelasi timp aceasta bucatica de isorie din currículum_ul acestei familia,dar ce este mai imprtant,este faptul ca viata isi cauta verticalitatea. Ramurile copaculuo daramat de vant vor cauta la scurt timp razele cerului.

    In alta ordine de idei, ti a reusit de minune tabloul vietii rurales,cu datinele,frumusetile nealterate de modernism,cu puritatea sentimentelor taranului Román.
    Felicitari !!

    1. Mulțumesc mult pentru cele spuse, încerc prin povestirile prezentate sa arăt că viața nu este numai o trăire „roză”. Trebuie să nu te lasi niciodată, sa mergi înainte. Fiecare om pe lângă care trecere o istorie mai fericită sau mai tragică.

  3. Felicitari domnule Nicu Dabija .Pt o clipa am reusit sa imi amintesc de acele vremuri frumoase traite la bunici mei Hozoi si la matusa mea LENUTA

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.