Spionul

In dictionarul limbii romane, cuvantul “spion” reprezinta persoana insarcinata sa culeaga clandestin informatii secrete privitoare la un stat si sa le transmita statului din care face parte.

Cu 15 ani inaintea celui de-al doilea Razboi Mondial, familia lui Ion si Stanca Spataru din satul Verdea era o familie fericita si numeroasa. Tatal, dascal la biserica din sat, iar mama casnica, formau un cuplu reusit si stimat in sat. Copiii, sase la numar, erau bucuria si mandria celor doi. Ion si Stanca isi priveau cu drag odraslele din jurul mesei rotunde, cand se asezau la masa. Il vedeau mai intai pe Stefan, apoi pe Vasile, Domnica, Neculai, Marioara si pe Dumitru, mezinul familiei de numai doi ani. Fericirea familiei se franse brusc, Stanca mama celor sase copii, se imbolnavi grav si muri intr-o dimineata, lasand orfani de mama atatea suflete nevinovate. Orizontul lui Ion Spataru si a celor sase copii se intuneca, a fost jale mare in familie si in sat. Oamenii priveau cu mila pe cei sase copii, care plangand urmau sicriul mamei lor. Pentru cei mici, moartea mamei lor era un lucru de neinteles. Rudele, pentru a-i alina, le spuneau ca mama lor s-a dus in ceruri. Cu ochii in lacrimi, seara si dimineata se uitau spre cer si asteptau sa vina mama lor. In zadar, nu venea nimeni…

Timpul trecu, Ion Spataru se recasatori, iar noua nevasta crescu cum putu cei sase copii orfani. Din acestia, se detasa prin istetime Neculai, sau Culai cum il alintau parintii. Incepu al doilea Razboi Mondial, Romania a fost atrasa si ea in acest conflict. Dumitru, care avea doi ani la moartea mamei, avea acum 18 ani. Vasile si Stefan primira ordin de chemare pe front. Plecarea celor doi copii a fost insotita de multe plansete in familie.

Neculai sau Culai Spataru, la cei 22 de ani, se facuse un flacau frumos, bine legat, destept, fusese premiantul clasei la scoala din sat. Brunet, cu parul negru dat pe spate, era un barbat in toata legea. Culai facuse armata la o unitate de infanterie, de cercetare diversiune, unde fusesera selectati soldatii cei mai destoinici. Aceasta unitate a Armatei Romane pregatea militari pentru culegerea de informatii din liniile inamice, cu punerea in aplicarea a unor actiuni in spatele liniilor dusmane, respectiv aruncarea in aer a unor poduri, cai ferate, comandamente militare. Primi si el ordin de concentrare si se prezenta la unitatea repartizata. Aici incepu pregatirea la aceeasi arma de cercetare diversiune a Armatei, dar in conditii de razboi. Calitatile fizice si intelectuale ale lui Culai il evidentiara. Venea la o luna acasa, imbracat frumos, dar nu vorbea niciodata de ceea ce facea el in concentrare. Termina pregatirea si fusese trimis pe front, pe atunci Romania era aliatul Germaniei. Pe front, Neculai Spataru dadu dovada de mult curaj in indeplinirea celor mai periculoase misiuni in liniile rusesti. A fost citat in mai multe randuri, prin ordin pe unitate, pentru curajul sau in obtinerea de informatii din liniile inamice si capturarea unor ofiteri rusi.

Razboiul isi arata o alta fata: romanii parasira pe nemti si se aliara cu rusii, intorcand armele impotriva Germaniei. Acest fapt a creat o confuzie majora in randul unitatilor militare romanesti. Unitatea militara de infanterie a lui Neculai Spataru, aliata cu o unitate militara nemteasca, intra in panica. Soldatii romani primira ordin sa paraseasca unitatea pe cont propriu si sa se regrupeze la Comandamentul Regimentului, la 10 kilometri. Neculai Spataru, in invalmaseala creata, isi pierdu actele, apuca doar sa isi ia armamentul din dotare si pleca spre unitate ordonat. Fiind ceata, se dezorienta si nimeri in mijlocul unei patrule nemtesti, care il lua prizonier. Nu era singurul, dupa cercetarea sumara impreuna cu mai multi prizonieri, il trimisera la un lagar din Cehoslovacia. Aici vazu iadul.

Ajunse sa fie cercetat de Gestapo, politia politica a lui Hitler. I-au cerut actele si cum nu mai avea nimic asupra lui, l-au acuzat de spionaj. Culai a negat vehement, afirmand ca este soldat roman, arma infanterie si s-a ratacit la separarea armatei romane de cea nemteasca. Era suspect pentru ca nu avea nici un act asupra sa. Nu l-au crezut cei din Gestapo, acestia nu lucrau cu manusi, astfel ca a inceput tortura asupra sa. A fost batut cu bestialitate, nopti si zile la rand, dar Culai a ramas pe pozitie. Era chemat la anchete ziua si noaptea, trei nopti la rand nu a fost lasat sa doarma si a fost interogat continuu. I se punea o lumina puternica in ochi si il intrebau mereu:

• Esti spion? Din ce unitate faci parte?

Din cauza torturii, aproape nu il mai recunosteai pe Neculai Spataru, avea fata tumefiata, o mana aproape ii era rupta, buzele crapate si cativa dinti lipsa. Fire de taran puternica, s-a tinut tare, nu a recunoscut nimic, nu a recunoscut ca este spion. Vazand ca nu recunoaste, i s-a adus la cunostinta ca daca nu va dovedi cu acte ca el este Neculai Spataru din Verdea, atunci il vor condamna la moarte prin impuscare. I s-a dat termen doua luni, i-a fost pusa la dispozitie o carte postala pe care sa o trimita rudelor din tara, sa ii trimita actele.

Neculai a trimis cartea postala familiei din Verdea, la primire scria: “Va rugam sa trimiteti in original actele de identificare ale numitului Spataru Neculai din satul Verdea, pe adresa…”. Sarcina de a trimite actele a preluat-o Domnica, sora sa. A durat ceva timp sa le procure, apoi le-a trimis prin posta la adresa indicata, in Cehoslovacia. Din cauza razboiului, multe oficii postale din Romania si din alte tari functionau defectuos sau prost.

Neculai Spataru fusese trimis in lagar cu alti prizonieri romani. Aici gasi in lagar un soldat din Repedea, o localitate de langa Verdea, cu care se imprieteni. Statea cu mare ingrijorare si astepta cu sufletul la gura actele din tara, actele care sa-i ateste identitatea si sa ii scape viata. Timpul celor doua luni trecea, actele nu soseau, ingrijorarea crestea. Culai Spataru intreba tot mai des pe responsabilul lagarului daca nu i-au sosit actele. Dar actele intarziau.

Cand se implini termenul de doua luni fu chemat la Gestapo, la birourile acestora si ii adusera la cunostinta ca termenul acordat a expirat si ca in doua zile se va intruni un tribunal militar, care il va judeca sub acuzatia de spionaj. La auzul vestii, lui Culai Spataru i se facu negru in fata ochilor. Se duse in lagar foarte abatut, chema pe prietenul sau din Repedea si cu lacrimi in ochi il lua de mana si ii spuse:

• Prietene, mai am cateva zile de trait. Voi fi impuscat pentru spionaj. Daca scapi de aici, sa treci pe la tata, Ion Spataru din Verdea, sa ii spui ca a avut un fiu care a ramas demn pana la sfarsitul vietii. Sa ii spui ca am fost impuscat pentru o vina mincinoasa, iar tata sa spuna la unitatea militara din care am facut parte ca nu mi-am tradat tara si mi-am iubit-o ca nimeni altul. Ultimul meu gand pe acest pamant va fi la el, la fratii mei si la satul Verdea. Doamne, ce as fi vrut sa il mai revad o data… Sa ii spui sa imi faca dupa putere slujbele bisericesti, desi nu am fost un mare credincios, ma las acum pe mana lui Dumnezeu. Poate in ceruri, unde ne uitam dupa ce mama a murit, o voi reintalni. Saracul tata, ce suparari a avut in viata: mai intai a murit mama, apoi pe front a murit fratele meu si fiul lui Vasile Spataru, iar Stefan este ranit pe front. Saracul, cat a suferit si cat va mai suferi cand va auzi ca am fost impuscat… Nu-i voi face de ras familia si satul, nici tara, voi muri ca un soldat adevarat!

Neculai Spataru se duse la patul sau, se aseza si incepu sa se roage la Dumnezeu. Spunea soptind Tatal Nostru, rugaciune pe care il invatase de mic copil mama sa Stanca. Se gandea:

• Doamne, ce fericiti am fost odata, cand traia mama noastra si eram toti sase copii langa ei!…

In zilele care au urmat, timpul parca trecea prea repede. A treia zi a fost chemat in birourile lagarului, direct in fata unui tribunal militar german. Dupa o mica deliberare, i s-a comunicat pedeapsa: condamnat la moarte prin impuscare pentru spionaj. Era deci, un spion. Asculta nepasator sentinta, semna de luare la cunostinta si apoi fu dus intr-o celula de la corpul de garda si inchis acolo. Neculai Spataru isi traia constient ultimele ore din viata. Nu se puse pe patul de campanie care era in celula, cu pasi cadentati masura celula de la un capat la altul. Se gandea…, la ce nu se gandea… Ii parea rau ca moare de tanar, ca nu s-a casatorit cu fata din sat pe care o iubea atat de mult, ca nu a avut o familie si copii. Se gandea ca prin moartea sa si a altor soldati, a adus onoare tarii sale. Se mangaia cu faptul ca a fost un bun fiu, si-a iubit mult familie, pe tatal sau in special si pe fratii sai, si-a iubit mult tara si a fost un bun soldat.

La ora 4 dimineata, usa celulei lui Neculai Spataru s-a deschis, cu un scartati sinistru. Un gradat i-a comunicat:

• Spataru Neculai, vei fi dus in fata plutonului de executie, unde se va indeplini sentinta.

Cu demnitate, condamnatul iesi din celula cu fruntea sus. Daca l-ar fi intrebat cineva cunoscut daca ii este frica, ar fi recunoscut ca ii era o frica teribila de moarte, cui nu i-ar fi fost frica in aceste momente?… Spre locul executiei, Neculai Spataru parca plutea, parca nu era el insusi. Avea o singura dorinta, aceea de a fi demn pana in ultima clipa a vietii, asa cum ii trimisese vorba tatalui sau. Doamne, cat ar fi vrut sa isi revada pentru ultima data tatal, fratii si satul Verdea. Simtea o apasare a sufletului sau, care peste putin timp nu va mai fi. Ajunse la subsolul cladirii, unde aveau loc executiile celor condamnati la moarte. Erau sapte soldati cu armele la picior si un ofiter care ii comanda. A fost dus in spatele salii, langa un perete de beton. L-au intrebat care ii este ultima dorinta: a cerut o tigara, a aprins-o si cat a fumat-o si-a revazut intreaga viata, parca vedea intr-un colt al camerei pe mama sa Stanca si pe fratele Vasile, care ii faceau semne sa vina alaturi de ei. Dupa ce a terminat tigara, au vrut sa ii puna la ochi o legatura neagra. A refuzat cu aceeasi demnitate si a zis:

• Prefer sa imi infrunt moartea cu ochii deschisi, ca un bun soldat roman.

Soldatii s-au aliniat, ofiterul le-a comandat:

• Incarcati arm’!
• Arma la ochi!
• Foc!

 

Armele pocnira zgomotos, trupul lui Neculai Spataru se cutremura, apuca sa zica:

• TRAIASCA ROMANIA!

Simti cartusele ca niste cutite care ii fripsera corpul. Cazu in genunchi, ochii i se impainjeneau, incepu sa vada negru in fata ochilor si cazu pe cimentul ud si rece. Nu muri dintr-o data, inca mai misca. Ultimul gand ii era la familia lui draga. Vazand ca mai misca, ofiterul neamt s-a apropiat cu un pistol si a mai tras un cartus, un cartus care l-a dus in neant pe Spataru Neculai, sau Culai cum ii ziceau parintii. Trupul fu dus si ingropat in curtea lagarului, intr-un loc necunoscut pentru familia lui.

Destin crud, la ora 10 a aceleasi zile, administratia lagarului din Cehoslovacia primi prin posta actele prin care se atesta identitatea lui Neculai Spataru din tinutul Putnei, sat Verdea. Nu mai era nimic de facut.

Dumnezeu sa il odihneasca pe acest erou necunoscut, care si-a dat viata cu demnitate pentru Romania, pentru ca noi sa o ducem mai bine. Cinste lui si familiei din care face parte: Familia Spataru, din satul Verdea.

P.S.: Camaradul din Repedea a scapat si a adus ultimele cuvinte tatalui lui Neculai Spataru. Neculai Spataru trebuie asezat printre eroii satului Verdea, printre eroii Romaniei. Sa nu-i uitam niciodata si in rugaciunile noastre sa ii pomenim. Personajele povestirii sunt reale, puteti vedea si poza lui Culai Spataru si a fratilor sai Vasile Spataru (mort pe front) si Stefan Spataru (ranit pe front si mort la 46 ani). Daca v-a placut, distribuiti povestea.