Nunta si inmormantare

Inceputul anului 1983 se anunta pentru familia lui Gheorghe Lupascu si a sotiei sale Stanca din Verdea, un an cu multe bucurii: nasterea unui nepot, cumetria, nunta baiatului cel mare Victor programata pe 3 Martie.

Gheorghe Lupascu de pe paraul Verzii era unul dintre cei mai instariti si vestiti ciobani din zona. Casa frumoasa cu grajduri si adapost de oi strajuia mandra cotul paraului, iar cand treceai pe langa ea iti atragea privirile imediat. In curtea larga, o multime de oi, capre, pasari, porci, caini si alte animale aratau priceperea si harnicia lui Gheorghe si Stanca. Cei doi formau o familie frumoasa, iar mandria lor cea mare erau cei doi baieti, Victor si Adrian.

Victor, baiatul cel mare al familiei Lupascu, vazu lumina zilei in 1958. La nasterea sa, Gheorghe Lupascu avea o bucurie imensa: cu fiecare om cu care se intalnea se lauda ca are un baiat si il invita sa faca cinste. Ca fiecare copil de pe paraul Verzii, Victor era parte la toate nazdravaniile copilariei. Vara, se scalda cu fratele Adrian si altii in ghiolurile murdare facute pe parau, fugea de acasa la Susita, unde se balacea in ochiurile adanci ale raului, sarea prin gradinile vecinilor dupa cirese, incingea cate un fotbal cu cutii goale in care isi strica incaltamintea.

Iarna, se lua la intrecere cu saniile pe dealurile din jurul satului sau cu patinele pe paraul Verdea. Era frumoasa copilaria si fara griji, grijile erau ale parintilor. La scoala, Victor se descurca bine, era un baiat ascultator de mic, parintii l-au invatat sa fie muncitor si respectuos cu cei din jur. Avea o fire vesela, era un baiat plin de viata. De la tatal sau, a mostenit curajul si mandria. Din clasa a 5a, in vacante, isi ajuta tatal la stana: pleca cu oile, dormea la marginea stanii si nu ii era frica de lupi sau ursi. Am fost cu el intr-o tabara scolara si acolo i-am cunoscut curajul si prietenia sa, intr-adevar era un demn urmas al lui Gheorghe Lupascu, era un adevarat mocan din Verdea.

 

A terminat Scoala Profesionala CFR din Bucuresti si a lucrat o perioada la triaj. La 20 de ani, i-a venit ordin de incorporare, fiind chemat la Comisariatul din Focsani.

A ajuns in oras si nestiind pe unde sa o ia, s-a uitat in jur si a vazut pe strada venind o fata frumoasa, de statura sa. Mai mult de a intra in vorba cu ea, a intrebat-o pe unde este Comisariatul. Fata, vazand ca Victor era un flacau chipes, vesel, glumet, s-a oferit sa ii conduca, sa ii arate. Victor i-a cerut adresa, din vorba in vorba a aflat ca o cheama Marineta si este din Vidra, o localitate pe langa Soveja. Destinul i-a scos in fata pe viitoarea sotie.

Victor a plecat in armata, au tinut corespondenta, in permisii si in concediul militar s-au intalnit.

Se placeau mult, se impacau bine, fata le spusese parintilor de Victor si acestia se bucurau. Amandoi au hotarat sa se casatoreasca.

Dupa venirea din armata, Victor si Marineta s-au dus acasa la Verdea, la Gheorghe Lupascu, si i-au comunicat intentia lor de a se casatori. Tatal lui Victor, stiind de relatia lui Victor cu Marineta, se interesase in Vidra de familia fetei si aflase ca acestia sunt oameni de treaba, dar cu o stare materiala mai modesta ca a lui. La comunicarea lui Victor, Gheorghe Lupascu a zis ca nici nu vrea sa auda ca Victor sa ia o fata fara avere. Dar Victor, baiat hotarat, care o iubea mult pe Marineta, i-a spus intr-o discutie mai aprinsa ca el nu renunta la ea si se va casatori cu voie sau fara voie cu aceasta. Tatal nu a mai avut ce zice si a acceptat.

Marineta s-a mutat cu Victor la Bucuresti, din dragostea lor adevarata a ramas insarcinata. S-au mai deplasat la Verdea, unde i-au spus lui Gheorghe Lupascu ca asteapta un copil si s-a hotarat ca nunta sa o faca dupa nastere, pe data de 3 Martie. Gheorghe Lupascu a uitat de divergentele cu nora si era tare bucuros ca va fi bunic si socru mare. Cel mai bucuros de copil era Victor, era in al noualea cer de bucurie, ar fi vrut sa aiba o fata, ei fusesera doi baieti acasa. Cand se culca alaturi de Marineta o mangaia pe burta si isi faceau planuri de viitor, cum vor creste copilul, daca va fi fata ce nume sa ii puna, cum il vor da la scoala in Bucuresti, cum o vor ingriji, cate nu vorbeau…

Si intra-adevar Marineta nascu o fata, nasterea avu loc la Arad, Victor fiind mecanic de locomotiva dupa armata, avea cursa la Arad si o luase si pe sotie. Locomotiva s-a stricat, iar sotia nascu acolo. Victor avea emotii mari, i s-a comunicat ca sotia a nascut o fata sanatoasa. Doamne, ce bucurie l-a inundat pe Victor, parca ii venea sa strige:

  • Sunt tata, am o fetita frumoasa!

Cand i s-a permis sa isi vada copilul la spital, lui Victor i s-au umezit ochii, nu indraznea sa ia in brate “botul de carne” din mainile sotiei. A luat in brate pe Marineta si amandoi se uitau fericiti la copil. Nasterea a avut loc in ianuarie 1983, iar dupa o saptamana au plecat din Arad la Bucuresti, apoi la Verdea. Gheorghe Lupascu s-a bucurat de nepoata, dar cel mai mult s-a bucurat sotia sa Stanca.

 

Toti ai casei au inceput pregatirile pentru nunta de pe 3 Martie. Gheorghe Lupascu, om mandru, era hotarat sa ii faca lui Victor o nunta cum nu s-a mai vazut, era in joc orgoliul lui de om important al satului. Au impacat un taraf de muzica din Racoasa, vestit pentru evenimente. Se hotarase ca toata nunta sa se faca acasa la Gheorghe Lupascu, intrucat mireasa era din Vidra, iar odata cu nunta vor face si botezul fetitei pe care o numisera Iuliana. Ca nas s-a prins Gheorghe Lupascuta, un nepot al lui Gheorghe Lupascu, baiat tanar, gospodar, care il cunostea bine pe Victor si pe familia lui. S-a luat legatura cu preotul, s-a hotarat ce porc sa se taie, ce vitel, a fost cumparat vinul rubiniu care de abia astepta sa fie baut.

Cu o saptamana inainte de nunta, Victor dadea mancare la animale din podul grajdului. Din neatentie, aluneca si numai iutimea lui de a se prinde de un caprior nu duse la caderea lui de la 5 metri. In saptamana nuntii parca deasupra casei lui Gheorghe Lupascu plutea ceva nedeslusit, ceva greu asupra familliei, era o presiune inexplicabila, era o stare de iritare, se enervau in familie de la orice discutie. Intr-o conversatie cu tatal sau, Victor zise:

  • Lasati-ma sa fiu in randul lumii si apoi faceti ce vreti!

Saptamana nuntii, toti ai familiei erau preocupati de nunta, de pregatire, de ultimele cumparaturi, de ultimele retusuri. Ce se mai zbatea Victor sa iasa totul bine, ce se mai zbatea mama Stanca sa fie totul cat mai frumos, cat incerca de mult Marineta socrii si pe Victor ca treburile sa iasa bine, ea trebuind sa nu o uite nici pe Iuliana, fata lor draga.

Vineri s-a dat startul oficial la nunta. De dimineata, flacaii tocmiti de Victor si socrul mare, cu carutele si cateva sticle de vin, au plecat la Mosinoaiele, la Costica Dabija, pentru a aduce bradul. Pe la pranz, in chiuituri de rasuna tot satul, carutele pline cu brazi, cu caii impodobiti, au oprit in fata portii lui Gheorghe Lupascu, care mandru si fudul ii astepta cu portile deschise si cu o galeata plina de vin rubiniu. Muzica rasuna voios, indemnand la joc si voie buna. S-au batut brazii in poarta, s-au jucat cateva hore si sarbe, apoi cu chef si cu mai multe chiuituri, s-au dus la nasi. Nasul si nasa, oameni frumosi si gospodari, ii asteptau mandri, acolo alta distractie, alta bautura.

 

Sambata seara, bal mare la caminul cultural, s-au tinut vedrele. Prietenii si fetele frumoase din sat, supravegheate de mamele lor, au incins o distractie pe cinste. Victor si Marineta erau in fruntea petrecerii. Victor parca nu obosea deloc, ar fi vrut sa danseze incontinuu, ar fi vrut ca aceste clipe sa devina eterne, erau clipele lui de fericire.

A venit ziua nuntii, duminica, 3 Martie 1983. La nasi, la mire, a sosit muzica din Racoasa, au inceput sa cante, Doamne ce frumos cantau, de lemn sa fi fost, tot te misca frumusetea si melodia cantecelor. Mirele si mireasa parca erau doi ingeri. Victor imbujorat la fata privea cu drag la Marineta. Au sosit colegii lui Victor de la Bucuresti, ce s-a bucurat si mandrit mirele. Au sosit nasii cu alai mare, in chiuiturile vornicilor, pe cai frumos impodobiti. Vremea era frumoasa, atmosfera la fel, socrii mici dar mai cu seama socrii mari nu-si mai incapeau in piele de bucurie, isi priveau cu drag copiii, pe Victor si pe Marineta si inima lor era fericita, fericiti fiind toti invitatii la nunta. Vinul curgea valuri, la anumite intervale Victor se apropia de Marineta si ii soptea:

  • Du-te putin si la Iuliana, vezi ce face, sa nu planga, e copilul nostru drag. Sa se bucure si ea de aceasta zi!

Au plecat spre biserica, in frunte mirele si mireasa, apoi nasii cu socrii mari si mici, vornicii, rudele. Muzica canta de mama focului, lumea se bulucea la porti sa admire nunta, sa vada mireasa si mirele si pe toti nuntasii. La biserica au facut cununia religioasa, dar si botezul. Victor era tare mandru de copilul lui, de nunta, de tot. Spre seara au plecat cu totii la caminul cultural: aici mesele erau puse, au asteptat invitatii, care frumos imbracati si voiosi, veneau valuri-valuri. Erau primiti de mire si mireasa, de nasi, de socrii mari si socrii mici, la fiecare li se canta marsul si fiecare invitat se simtea in acel moment cel mai important om.  Mancarea a fost una din cele mai bune si gustoase, bautura cat putea bea fiecare. S-a strigat darul, apoi s-au strans mesele si a fost pregatita sala pentru distractie. Ce petrecere a fost!… Mirele si mireasa tineau fruntea horelor, muzica canta dumnezeieste. Victor trecea pe la prieteni si consateni, mai discuta cu ei, le multumea pentru participare. Toti nuntasii se simteau minunat.

Spre dimineata, nuntasii au inceput sa plece acasa, obositi. S-au facut ultimele ritualuri ale nuntii si au plecat si mirii acasa la Victor, s-au odihnit putin, apoi Gheorghe Lupascu impreuna cu niste consateni s-au dus sa stranga mesele de la camin si sa faca ordine. Stanca a ramas acasa sa pregateasca petrecerea de luni seara.

Luni 4 Martie, pe la ora 12.00, pe cerul satului Verdea au aparut de nicaieri nori negri ca smoala, parca prevestitori de moarte. S-a pornit din senin o furtuna care indoia copacii, iar vantul suiera printre case, rupand firele de curent electric. Furtuna produse in sufletul celor ramasi in ograda lui Gheorghe Lupascu o teama nedeslusita, se zicea cu glas tare:

  • Doamne, ce o mai prevesti si furtuna asta?…

Unii din ei se inchinau, altii cu chef o dadeau in petrecere si mai mult. Dupa masa, socrii mici au anuntat ca vor sa plece acasa la Vidra. Victor tinea mult la ei, care il iubeau si respectau ca pe propriul copil. I-a condus pe socrii sai spre Racoasa, de unde trebuiau sa ia autobuzul. La marginea dealului, Victor i-a luat de mana, le-a multumit pentru ce au facut pentru el si le-a spus:

  • Haideti tata si mama inapoi la mine acasa, va rog mult! Nu stiu cand ne vom mai revedea.

Socrii, din bun simt, nu au acceptat, cu toate insistentele lui Victor, acesta ramanand pe loc cu ochii umeziti dupa bunii lui socri.

Luni seara pe la 8:30, cheful in ograda lui Gheorghe Lupascu era in toi. Oaspetii obositi discutau despre nunta: fusese una reusita si frumoasa, socrii mari erau multumiti, mirii la fel, le iesise si o suma frumoasa de bani. Victor petrecea alaturi de cei din curte, Gheorghe Lupascu il chema si ii spuse sa se duca la Vasile Boaca din Gheboaia, sa il cheme la petrecere. Inainte de plecare, Victor intra in casa unde era mama sa Stanca si Marineta cu copilul. Se uita cu drag cum dormea Iuliana si parca ar fi vrut sa o ia in brate, dar nu se indura sa o trezeasca. O lua pe mama Stanca de dupa gat si ii dadu niste bani din buzunar, restul ii dadu lui Marineta si ii zise:

  • Tu sa ramai aici acasa.

Marineta si mama nu intelegeau ce vrea sa zica, dar vai, au inteles mai tarziu… Tragedia familiei Lupascu incepea sa se deruleze. Marineta se uita mirata la Victor si la cuvintele lui. Erau ultimele cuvinte pe care le mai auzea de la sotul sau, erau ultimele imagini cu el in viata. Pe mama Stanca parca o apasa ceva greu, ar fi vrut sa ii spuna lui Victor sa nu se mai duca pe acest intuneric, mai ales intrucat cazuse curentul electric. Dar se abtinu, se temea de Gheorghe Lupascu sa nu se supere si sa se enerveze ca de atatea ori.

Victor pleca, la poarta ar fi vrut sa se intoarca, ceva parca il indemna sa ramana, i se parea ca aude copilul lui drag, pe Iuliana, plangand. Dar stia si el ca tatal sau s-ar fi suparat. Pleca asadar, iar intunericul de pe drum il infiora. La un moment dat, intunericul era ca un labirint. El, care nu stia de frica lupilor, a ursilor, a oamenilor, il trecu un fior de spaima. Un sentiment de neliniste il domina. Se scutura de gandurile rele si incepu sa se gandeasca la copilul lui, la Marineta, la mama lui, la nunta, ce nunta frumoasa a fost. Obosit, isi continua drumul pe partea stanga, pe unde era o carare, dar era cararea mortii si el nu stia, merge pe ea, mergea spre destinul sau. Cu capul plecat, atent la drum, simti ceva ca un fir se apropie de ochi, ridica suprins privirea, iar un fir electric doborat de furtuna ii ajunse in zona dezvelita a gatului. Simti o arsura puternica, o durere amarnica, corpul zvacni, incerca din instinct sa inlature firul ucigas, dar nu mai putu zice decat:

  • Au, au!… si cazu pe partea dreapta, murise.

Murise Victor Lupascu, mirele care cu o zi mai inainte fusese cel mai fericit om din lume, murise fiul lui Gheorghe si Stanca Lupascu, sotul Marinetei si tatal Iulianei. La casa lui Gheorghe Lupascu, petrecerea continua, dar parca lipsa lui Victor o facea sa fie seaca. Deodata intra in curte un om din sat si cu glas speriat zise:

  • A murit Victor! Haideti ca a murit Victor!

Vestea a naucit pe toti, muzica s-a oprit, pentru un moment nu se auzea decat plansetul copilului, de parca auzise si ea tragica veste. Au plecat cu totii in frunte cu mama Stanca, care prima s-a repezit la Victor, i-a bagat degetele pe gat, dar in zadar. L-a luat in brate si a inceput sa planga sfasaietor. Oamenii din jur plangeau si ei in hohote. Daramat, Gheorghe Lupascu nu stia ce sa mai faca, spera ca Victor sa isi revina la viata. Unii consateni au adus harlete, au facut repede o groapa in pamant, ingropandu-i trupul electrocutat. Dar nimic nu-l mai putea aduce la viata. Ce tragedie!… Au dus trupul lui Victor acasa, au venit de la Racoasa o echipa medicala, Politia, primarul, dar totul era in zadar. Toti erau loviti de vestea mortii. Sotia sa Marineta era dezorientata, ar fi vrut sa moara si ea odata cu Victor, dar se gandea la fata. Privea plangand la copil si zicea incontinuu:

  • Ai ramas fara tata! Ce o sa ma fac eu? Ce o sa faci tu fara tata, fara cel ce te iubea ca pe lumina ochilor?…

De la pregatirile si bucuriile nuntii au trecut la pregatirile si supararile inmormantarii. Vestea mortii lui Victor a zguduit comunitatea satului, rudele, prietenii, dar mai ales colegii de serviciu de la CFR Bucuresti. Fusese foarte apreciat de sefii sai, de colegi, pentru corectitudinea sa, harnicia, firea sa vesela. Vestea a uimit si locuitorii din satele din jur: o asemenea tragedie nu se mai auzise pe aceste meleaguri. Inmormantarea a fost facuta cu mare durere, dar cu toate cele de trebuinta. La inmormantare au venit toti colegii lui Victor de la Bucuresti, impreuna cu inginerul sef.

Din sat au venit aproape toti locuitorii, au venit oameni din toate partile, din Racoasa, Campuri, Marasti, Panciu, Varnita. Jalea era atat de mare incat “plangeau si pietrele”.

 

Mama Stanca suferea cel mai mult, in urma sicriului lesina de mai multe ori, plangand isi revedea nastere grea pe care o avusese cu Victor, isi revedea noptile nedormite pentru a creste un fecior mandru si frumos cum fusese el, suferintele si spaimele cand Victor se imbolnavise.

Doamne, ce tragic este sa moara copilul inainte parintelui si sa moara mirele in ziua cea mai fericita! Mergea plangand si repeta in nestire:

  • Doamne, de ce mi-ai luat copilul, de ce nu m-ai luat pe mine? Cu ce ti-am gresit Doamne?

Au fost facute toate ritualurile pentru inmormantarea lui Victor, lumea a plecat abatuta, noptile nedormite au devenit permanente in casa lui Gheorghe Lupascu, pentru o perioada mare de timp.

Marineta a ramasa asa cum a zis Victor in casa socrilor ei un an de zile, apoi a plecat, s-a angajat, iar dupa 3 ani s-a recasatorit in Focsani, cu o familie frumoasa. Cicatricea tragediei nu s-a vindecat nici astazi. Iuliana, fata lui Victor, a ramas la bunicii din Verdea zece ani. Bunicii au iubit-o enorm, dar mai ales mama Stanca, care vedea in Iuliana pe fiul sau Victor. Iuliana a crescut asa cum si-ar fi dorit Victor: cuminte, cu mult bun simt, desteapta, hotarata, respectuoasa si harnica.

In 2002 Gheorghe Lupascu a murit, cu o mare durere in suflet, cu gandul la fiul sa Victor. Pe locul unde a murit Victor tatal sau a ridicat o troita frumoasa, care indica locul unde a murit fiul sau drag, locul unde si-a dat ultima suflare, locul unde sufletul sau bun bantuie zona.

Daca Iuliana ar trece acum, la 38 de ani de la nunta, 38 de ani de la deces, 38 de la inmormantare, pe la troita tatalui sau drag, cred ca ar dori sa ii zica:

  • Tata, nici nu stii cat te iubesc, cat imi este de dor de tine. Acest dor ma arde ca un foc continuu… Daca te uiti pe pamant, sa stii ca ai fi tare mandru de mine! Stiu cat m-ai iubit de mult si nu ti-am inselat asteptarile. Tare as fi vrut sa te cunosc, sa iti impartasesc bucuriile si necazurile mele, sa am un sprijin de la tine. Nici nu stii, tata, ce greu este sa razbati in viata fara tine. In fiecare zi ma gandesc la tine! Tata, m-am casatorit cu un barbat tare bun, care ti-ar fi placut ca ginere. Avem o casa frumoasa si multa intelegere. Am trei copii, doua fete si un baiat pe nume Alex, el tata iti seamana atat de mult incat parca Dumnezeu mi-a dat acest dar. Tata, te voi iubi mereu si nu te voi uita niciodata!…

Victor sunt sigur ca ar fi zis:

  • Fata mea draga, si eu te-am iubit ca pe lumina ochilor, pe tine si pe mama ta. Tare as fi vrut sa fiu cu tine si cu mama ta, in viata. Dar destinul meu a fost altul… tare as fi vrut sa fiu langa tine, sa ma uit cu drag cu Marineta impreuna la cum cresti si sa te crestem asa cum visam noi, inainte de nasterea ta. As fi vrut sa fiu la nunta ta, sa ma bucur si sa te vad mireasa. Ce frumoasa cred ca ai fost! Mi-ar fi placut sa imi vad nepoatele si nepotul, sa ii cresc cu mama ta, sa fiu bunic. Cel mai mult as fi vrut sa nu las in urma atata durere Marinetei, tie fata mea, socrilor, tatalui meu si tuturor, dar mai cu seama mamei mele dragi Stanca, care stiu cate a suferit in viata si stiu cat sufera si in prezent, buna mea mama… Tata este langa mine in ceruri si vom apara impreuna familia noastra. Eu de aici, de sus, voi veghea asupra ta tot timpul. Tot timpul iti voi sta alaturi si te voi ocroti pe tine, pe sotul tau pe care nu l-am cunoscut dar sigur l-as fi indragit, pe copiii vostri. Sper ca nepoatele mele si Alex sa imi afle povestea, sa ajunga oameni mari, iar eu din ceruri sa ma mandresc cu voi. Sa nu ma uitati!…

Dumnezeu sa te odihneasca in pace prieten drag, la 38 de ani de la moartea ta inca esti viu in memoria fiicei tale Iuliana, a fostei sotii Marineta, a tuturor celor care te-au cunoscut. AMIN!

One Reply to “Nunta si inmormantare”

  1. Victor ,in mintea vecinilor care locuiau pe pârâul Verzii inainte de 1983 te cunoșteau toți !
    Firea ta zburdalnică , neastimparul,energia ta ,hărnicia ,ascultarea de părinți atit cit putea un copil devenit apoi adolescent ,simpatia ,vrednicia ta ,increderea ta in viata si in familia pe care o visai sa fie linga copii pe care ai fi vrut sa ii ai, te ridica te va ridica mereu deasupra celor mai deosebiti oameni!
    Vei ramine acolo sus in vesnicie protejind cu tineretea ta eterna (asa cum ai plecat la cer) familia ta plina de nepoti si de amintiri !
    DOMNUL sa te pomeneasca si sa te aibe in imparatia sa,astazi de Mosii de iarna si mereu cit vei trai in memoria nepotilor si stranepotilor tai !
    Mare jale in satul tau ai lasat si Cred ca si astazi deasupra apei linga care te-ai nascita si ai crescut pling salciile arinii si apa piriului Verzii !
    Scriitorul acestui tragice povyestiri ;Nicu Dabija prietenul tau din copilarie ne-a lasat tulburati dar plin de invataminte asa cum face cu fiecare publicatie!

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.