Blaga Neculai: omul sfinteste locul

Elev fiind la Scoala Primara din Verdea, eram fascinati de un om, de omul de serviciu al scolii. In clasa a 3-a, in anul 1968, ne uitam cu admiratie dar si parca cu ingrijorare cum acest om pe nume Blaga Neculai, ciung de o mana fiind, facea treburi aproape imposibile pentru o alta persoana in situatia sa. Mirarea noastra isi gasi raspuns cand invatatorul nostru Banita Ion ne-a luat in clasa si ne-a spus povestea acestui om deosebit.  

 

Stramosii lui Neculai Blaga se trag din Ardeal. Din cauza opresiunii maghiare, un stramos al lui Neculai Blaga din Lugoj, preot fiind, pentru a nu fi prins de autoritatile austro-ungare, fuge peste munti in Moldova si se stabileste in satul Verdea, unde prin casatorie cu o localnica este predecesorul unui neam Blaga care va dainui si va face cinste satului Verdea. Mostenind spiritul gospodaresc ardelenesc, impletit cu harnicia si frumusetea fetelor din Verdea, neamul Blaga prospera prin mici afaceri (crasme, negot, crestere de vite). Astfel, Coman Blaga, tatal lui Neculai, la inceputul razboiului era unul din fruntasii satului, iar un document local mentioneaza ca in 1940 lui Coman Blaga ii sunt rechizitionate pentru razboi mai multe bunuri si o caruta cu doi cai frumosi. Coman Blaga se casatorise cu Anica Banita si amandoi oameni harnici si strangatori aduna o avere frumusica. Copiii, sase la numar, au venit in mod firesc in familia lui Coman, iar primul din ei a fost Neculai. Din banii stransi, Coman Blaga isi cumpara pamant, ca orice taran avand o mare dragoste de glie, astfel ca ajunge sa aiba suprafete mari de pamant la Bunoaia, pe paraul Repezii, dar si pe Vacareasca. Zgarcit din fire, fara a imprastia banii, ii aduna intr-o putina care prin ’56 era plina si bine dosita intr-o ascunzatoare. Banii i-a strans cu multa truda si sacrificii, iar stabilizarea care a avut loc in acel an a fost o grea lovitura pentru Coman Blaga, care s-a vazut cu o mare pierdere de bani, din acest lucru de necaz i s-a tras moartea.  

Neculai Blaga de la nasterea sa din 1919 s-a dovedit un copil istet si ascultator fata de parintii sai. Nu le iesea din cuvant, pana cand a plecat in armata a participat cu mare daruire la muncile campului. Flacau frumos, istet, linistit, dar mai ales provenit dintr-o familie cu stare, Neculai era ravnit de multe fete din sat. Dar din toate fetele, Neculai se indragostise nebuneste de Ileana, o fata foarte frumoasa, dar de conditie modesta. Coman, tatal sau, cand a auzit ca Neculai vrea sa se insoare cu Ileana, nici nu a vrut sa accepte, ci l-a amenintat cu dezmostenirea. Dar nu s-a dat, o iubea atat de mult, incat s-a casatorit fara voia parintilor, a plecat de acasa si impreuna cu Ileana si-au facut o casa, s-au gospodarit cum au putut. Tatal l-a scos definitiv din inima sa, Neculai a pornit in viata pe mana lui, cu zestrea de neam de ardelean, de om harnic. Cu Ileana are si un copil, iar familia lor era fericita. Dar razboiul care era in toi le-a stricat multora planurile si viata…  

Avea 21 de ani si in 1940 a fost chemat in concentrare. Multi flacai de seama sa din sat fugeau si nu se duceau la concentrare si razboi, fugeau de teama razboiului, de teama mortii. Neculai Blaga era hotarat sa isi infrunte destinul. Cu mare greutate s-a despartit de familia lui draga, de Ileana si copilul lor Florica. A plans si el si nevasta, dar a plecat la unitatea militara la care era repartizat.

 

A plecat pe front, aici a cunoscut ororile razboiului, le-a trait in mod direct. A ajuns pana la Stalingrad cu razboiul, om cu credinta in Dumnezeu nu intelegea de ce avea loc acest macel, de ce mureau oamenii nevinovati, de ce ramaneau copii orfani de razboi sau femeile vaduve. Soldat ordonat, nu se dadea inapoi de la lupta. Pentru actele sale de vitejie, a fost decorat cu Virtutea MilitaraEra viata grea pe front, soldatii romani erau bagati de nemti in prima linie, erau carne de tun. Soldatul Neculai Blaga era iute foc la lupte corp la corp, se evidentia prin tenacitatea sa. Ca specialitate militara era Cercetas.  

In vara anului 1941, la cotul Donului, luptele erau de o duritate extrema. Rusii veneau in valuri, soldatii rusi erau niste copilandri in majoritate. Mitralierele romanesti trageau din plin, pana se inroseau tevile. Udau vestoanele si raceau tevile, in vreme ce mortii se adunau gramezi, gramezi. Neculai Blaga primi ordin ca Cercetas sa se deplaseze intr-o zona de foc a rusilor. Se echipa si pleca in misiune, mortii si muribunzii erau pretutindeni, calca aproape pe ei. Se auzeau strigate de ajutor in toate limbile: in germana, rusa si romana, erau ranitii din acest macel mondial. Fumul gros acoperea frontul, soarele se vedea cand si cand, invaluit in ceata, in ceata mortii. Moartea plutea peste tot si cu coasa ei secera mii de vieti nevinovate. Mirosul de carne arsa iti provoca frica si dureri de stomac. Nu stiai ce sa faci: trageai in fata ta, trageai si nu stiai in cine. Te gandeai ca cei pe care tu ii impusti, ca si tine au parinti, au copii, au sotii care ii asteapta acasa. In gand te rugai la Dumnezeu sa scapi cu viata. Balti de sange in care te afundai pana la glezne iti sporeau si mai mult teama, deveneai imun, faceai totul sa scapi cu viata, chiar omorandu-l pe cel din fata ta. Vedeai oameni mutilati, tancuri arzand cu toti cei care erau inauntru si care tipau in mod neomenesc. Asta era razboiul din prima linie, trait de Neculai Blaga, care se inchina si se ruga: 

  • Doamne, scapa-ma de acest macel! 

Mergea prin zona ordonata, fumul gros si inecacios facea din zi noapte, dar ii usura misiunea. Se strecura spre zona neutra, cand cu gandul la dusmanul din fata, calca pe o mina amplasata de rusi in acea zona. Mai intai, o lumina puternica parca il orbi, zgomotul exploziei ii strapunse timpanele, se simti lovit pe tot corpul de schijele minei. Durerea era insuportabila, simtea ca se dezmembreaza, nu apuca sa zica decat: 

  • Doamne, mor… 

Cazu inconstient intr-o balta de sange, vazu ca prin ceata rusii care contraatacau si un intuneric dens ii acoperi vederea, murise oare in acest pamant rusesc, la cotul Donului?…  

Focul inceta, iarba parjolita era acoperita de mii de cadavre, celor doua combatante li s-a permis sa isi ridice cadavrele si ranitii. Doi soldati rusi aruncau in doua carute cu boi soldatii morti in zona lor. Una din carute era plina, unul din rusi vazu un soldat roman mort, isi chema tovarasul si il aruncara in caruta plina. Soldatul “mort” era Neculai Blaga, din zdruncinatura aruncarii isi reveni din lesin, isi misca mana stanga si incepu sa geama. Soldatii rusi, oameni si ei, tarani simpli, cu credinta in Dumnezeu, cu familii acasa, li se facu mila de Neculai Blaga, asa ca il luara si il transportara intr-o caruta cu raniti. Mare noroc avuse Neculai: Dumnezeu si acesti soldati ii salvasera viata. A fost dus la infirmeria ruseasca, a fost operat, i s-a amputat bratul drept pana aproape de umar, dar a supravietuit. S-a vindecat, ramasese fara mana, era invalid, a fost trimis intr-un lagar de prizonieri de razboi.

Aici, datorita handicapului sau, este pus la munci mai usoare, dar tot greu a dus-o. Greu s-a obisnuit cu lipsa mainii drepte, trebuia sa si adapteze viata la folosirea unei singure maini. Dar incet-incet a invatat, ca se poate sa traiesti numai cu o mana, important e sa traiesti. 

In sat, familia, sotia lui a primit instiintare ca soldatul Blaga Neculai a fost dat disparut pe front. Asta echivala cu instiintarea de moarte. Tare a mai plans Ileana pe Neculai… Considerandu-l mort, Ileana i-a facut toate cele trebuincioase, i-a facut slujba la biserica si toate pomenile.  

In anul 1942, la 22 de ani, Neculai Blaga era un mort viu. Era mort pentru familia sa si viu pentru el insusi. In toamna anului 1942, cand sotia sa ii facea slujbe si pomene, Neculai Blaga avea trairile sale. Simtea ca uneori devenea mai fericit, parca o lumina cereasca il inconjura. In acele zile, parca fara sa manance se simtea satul, in acele zile visa ca mananca sarmale si pilaf ca la Verdea, colaci frumosi rumeniti ca la mama acasa, parca se punea la masa si sotia sa Ileana ii aducea tavi cu mancare tare buna. Se trezea si toata ziua parca nu ii mai era foame, avea in gura gustul bucatelor de acasa. Erau zilele cand sotia lui ii punea pomene si ii facea slujbele de om mort.  

Neculai Blaga era un supravietuitor, cu tot cu lipsa mainii a reusit sa treaga de marile greutati din lagar. Se ruga la Dumnezeu sa ajunga acasa la Verdea si sa isi revada sotia si copilul sau drag. Dupa sapte ani de lagar, soldatii romani prizonieri au fost eliberati. Neculai Blaga ajunge acasa in Verdea intr-o zi mohorata de toamna. La Gura Verzii, la vederea satului in departare, il podidesc lacrimile, s-a pus jos pe iarba santului si parca nu mai avea putere sa mearga mai departe. A luat o mana de pamant, l-a mirosit si a zis: 

  • Ce frumos miroase pamantul meu natal, dupa sapte ani ii uitasem mirosul! 

Oamenii treceau pe langa el si se uitau mirati la acest flacau slab, cu lacrimi pe obraz, dar cu o privire fericita. Se uitau la mana care era lipsa si apoi se luminau si ei la fata si intrebau: 

  • Mai baiete, tu nu esti Neculai al lui Coman Blaga? 
  • Da, raspundea el, fericit ca oamenii nu-l uitasera. 

In sat a aflat ca Ileana il crezuse mort si dupa ce ii facuse cele de trebuinta se recasatorise. A fost ca un ciocan care l-a lovit in cap, fericirea revederii s-a transformat in tristetea vestilor aflate. Aflarea vestii parca a rupt ceva din el, parca murise a doua oara. Pasii ii conduceau trupul spre casa lui pe care o construise cu multa truda. Ajunse acasa, se uita peste gard, nu era nimeni.Ar fi vrut sa o vada pe Ileana, pe femeia pe care o iubise atat de mult incat s-a certat cu parintii sai. Femeia nu era vinovata, de vina era razboiul, el ii luase o mana, el ii luase libertatea, el ii luase totul, blestemat fie el. Dar nu a disperat, fiind certat cu tatal sau, s-a dus si a locuit o vreme la o sora a sa. Dar nu s-a lasat, om harnic si intreprinzator, si-a deschis o pravalie in sat, a inceput sa stranga ceva bani. O cunoaste pe Anica lui Diaconu din Racoasa, cu care se casatoreste. Femeie tare de treaba, Anica l-a inteles si tare de ajutor i-a fost in viata. A apreciat mult omul Neculai Blaga si i-a fost alaturi si la bine si la greu. Au avut trei copii, toti gospodari la casele lor, toti mostenind de la tatal lor acel spirit de ardelean harnic si bun la suflet. Din cei trei copii ai lui Neculai Blaga, Maricica, Mitica si Violeta, un nepot al sau copil al lui Maricica a ajuns preot la Adjud, parca mostenind pe acel preot venit din Ardeal, stramosul lor.  

Isi construieste o casa langa Groapa Babei, avand ca vecini familiile Tarla, Anghene si Banita. Dar soarta l-a mai lovit o data, la inundatiile mari din 1970 casa ii este inundata si luata de ape. Neculai Banita nu dispera, munceste, strange bani si mai sus pe un deal isi construieste o noua casa. Era a treia casa construita de acest om deosebit, dar se vede ca zicala omul sfinteste locul s-a adeverit mult in viata lui. Pe unde a trecut s-au vazut harnicia si cumpatarea lui, a devenit unul din oamenii respectati din sat. Ca invalid de razboi, statul i-a acordat un ajutor de 700 lei, mic pentru nevoile lui, mic pentru acest erou al satului si al tarii, care si-a lasat in razboi un brat pentru binele Romaniei. Om iute, nu-si permitea multe clipe de liniste sau odihna. Sapa cu o singura mana, cosea iarba la fel, facea toate treburile gospodaresti cu mana stanga. S-a angajat la scoala ca om de serviciu, aici tare mult l-a ajutat sotia sa Anica si fiul sau Mitica.  

Iti trezea admiratie cum spargea lemne cu o mana, cum taia la joagar lemnele, cum matura in clase, dar mai ales cum cara lemnele de foc. Avea la mana taiata o maneca mult mai lunga decat una obisnuita, punea maneca jos pe pamant, cu mana stanga aseza lemnele si tragand de maneca incarca bratul. In viata de zi cu zi, Neculai Blaga era un om obisnuit, participa cu mare drag la evenimentele fericite din sat. avea totusi o anumita retinere fata de lipsa bratului. Niciodata nu a cerut mila nimanui, din contra, avea o generozitate mare, de multe ori cauta sa ajute el pe altii aflati in nevoi. Om bun la suflet, nu a exagerat cu bautura, nu a fumat, si a avut un tel: bunastarea familiei sale. Uneori cadea pe ganduri, ar fi vrut sa fie un om normal, cu doua brate, dar se alina cu gandul ca altii pe front si-au dat viata. In unele nopti visa ca are amandoua bratele, erau visele cele mai frumoase, iar cand se trezea parca ii parea rau. Alteori parca il durea bratul lipsa sau parca avea furnicaturi – erau iluziile sale. 

Viata a trecut si pentru acest om minunat, pe 31 Martie 1997 a trecut in nefiinta. In imaginile noastre, acest om, acest erou al razboiului, nu trebuie uitat. El trebuie luat ca exemplu de urmat pentru ca prin tot ce a facut a dat dovada ca “omul sfinteste locul”.  

 

P.S.: Se spune ca Neculai Blaga, fiind in prizonierat si iute de fire, a participat la o bataie crunta intre prizonierii romani si niste soldati rusi. Dupa ani de zile a venit in Racoasa o delegatie de rusi, unul din acestia a intrebat de Neculai Blaga si a povestit ca in bataia produsa “Necalai batea la mine, eu bateam la Necalai…”. Era aprig si iute romanul, apoi s-au impacat cu totii dupa ce romanii le-au oferit rusilor o sticla de vodca. 

One Reply to “Blaga Neculai: omul sfinteste locul”

  1. Ca eleva la aceiasi scoala l-an cunoscut pe Neculai Blaga,temut tare de elevii neastimparati care faceau fapte rele la scoala dar om tare bun cu copii silitori la invatatura ,respectuosi cu peofesorii si bunurile scolii!
    Eu ma ducevamo cu drag in calea lui sa il salut si el zimbind ma intre a mereu ce fac si ce vreau sa devin cind voi fii mare!
    Imi placea attitudinea lui părintească și in particular hărnicia lui deosebita !
    Cu o mina făcea cit pentru doua miini și niciodată nu părea obosit !
    Inimos și gospodar se ocupa de școala ca de propia sa casa iar soția lui Anica era nelipsita de lingă el !
    Se putea in școala sa fie știute povestea lui de erou și multe cite a trecut ! S-ar fi putut bucura de ai mai multă prețuire și respect intre elevii școlii !
    De fapt hărnicia lui și intervenția severa cu care punea la respect pe cei care provocau bătăi ori fapte proaste făcea ca teama fata de el sa pună la punct disciplina in școala !
    Mie îmi plăcea fiindcă era mereu drept și in final bun chiar iertător !
    Multe generații a petrecut el către finalul clasei a 8-a și sunt convinsă ca fiecare a rămas cu o amintire particulara fata de acest om măreț !
    Dumnezeu sa il odihneasca in pace căci multe a trebuit sa treacă prin viața lui deloc usoara !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.