Ghimicesti: trecut, prezent si viitor

 

Stau cateodata ganditor si reflectez la satul meu de bastina Ghimicesti si sunt coplesit ca de nostalgia lui Creanga dupa Humulestiul lui si pot afirma si eu din toata inima: 

  • Doamne, cand ma gandesc la Ghimicesti, la locurile natale, la oamenii lui, la amintirile din copilarie, la trairile pe care le-am cunoscut aici, la Zabrautiul cu apa limpede si plina de pestisori, as vrea sa fi ramas mereu copil, mereu sa vad viata prin ochii de copil nevinovat, mereu sa nu am nici o grija, iar viata sa fi fost o poveste frumoasa cu oameni toti unul si unul ca Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana… 

Daca dai timpul pe care l-am trait in urma cu 60 de ani si incerci sa faci un portret al satului de atunci, un portret al zilelor noastre prezente, ramai uimit de transformarile avute, de involutia numarului de locuitori.  

Nu de putine ori m-am gandit de unde a provenit numele satului Ghimicesti. Am studiat carti, am intrebat oameni batrani, dar pana acum nu am gasit nimic concret. Din unele studii am dedus ca in urma cu 200 de ani, Ghimicestiul se chema Soldesti sau Joldesti, denumire de localitate pe care o gasim in unele scrieri istorice. Mai plauzibila pare a fi legenda ca denumirea de Ghimicesti ar proveni din urma cu doua secole, cand neamul Ghimici, format din oameni avuti si gospodari, predominant in acea vreme in zona, ar fi dat numele satului. Dumnezeu a binecuvantat acest sat si i-a asezat pe locuitorii sai intr-o zona frumoasa ca o gura de rai, dar mai ales manoasa, pe malul stang al Zabrautiului, la poalele unui deal imbracat intr-o haina frumoasa de vii, cu struguri dulci si parfumati, deal pe care printre vii isi fac loc livezi de pruni de toate soiurile, pictate parca pe panza.  

Satul Ghimicesti, impreuna cu celelalte sate ale comunei, alcatuiesc poarta de intrare in valea mirifica a Zabrautiului spre Mosinoaiele, poarta de intrare spre codrii seculari, spre imensitatea padurilor de fag si stejar care incep din marginea satului Fitionesti si continua spre Mosinoaiele. Satul nu a fost binecuvantat numai cu tinuturi frumoase, ci si de barbati harnici, gospodari, cu mare drag pentru glia stramoseasca, pe care nu i-a indoit nici un regim politic. Nu mai prejos au fost femeile din Ghimicesti, prin frumusetea sufleteasca, prin frumusetea fizica, prin respectul pe care l-au acordat familiei, prin sacrificiile pe care le-au facut ca mame, bunici, sotii in propasirea satului. Daca in trecut sau in prezent treceai sau treci prin Ghimicesti, admirai si admiri casele frumoase cu iz local, gradinile pline de flori, drumurile bine ingrijite.  

Pe 28 Februarie a anului 1959, prin durerile facerii mamei mele Dabija Tinuta, am vazut si eu lumina zilei din satul Ghimicesti, o mana de carne de om care a adus mare bucurie lui Costica Dabija, tatal meu. Copil fiind, tare imi placea sa strabat satul, sa ma joc cu alti copii. Cel mai mult la varsta de 6 ani m-a impresionat moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Tin minte ca in sat era jale mare, multe femei plangeau, nu il plangeau pe el ci plangeau instabilitatea care urma sa vina. In acea noapte, lampile ramasesera aprinse, oamenii discutau pe la colturi, se astepta un mare razboi. Se zvonea in sat ca rusii il omorasera. Lumea nu mai iesea din case, unii care avusesera de suferit in urma regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej sperau ca vor veni americanii si vor schimba lucrurile in tara. Oricum, lumea era tulburata rau…  

 

 

TRECUT 

Lumea parea impacata cu soarta lor, trecusera de cel de-al doilea razboi mondial, trecusera peste o colectivizare fortata, care a determinat pe unii sa fuga si sa nu se inscrie in CAP, trecusera peste multe voite si nevoite.  

S-a schimbat modul de percepere a unor fapte, evenimente, oameni. Fiecare om si-a gasit calea care sa-l duca spre o familie frumoasa, cu copii care sa invete carte, sa ajunga oameni mari. Fiecare s-a adaptat la noile realitati. Unii s-au angajat la fabricile din Panciu, Marasesti, Focsani, altii au ramas la CAP, dar toti la un loc au cautat sa se bucure de viata. Unii au refuzat sa se inscrie in CAP, au ramas ca niste insule in apa, cu o parte din averile lor, au ramas particulari, dar toti la un loc au fost oameni de isprava, oameni harnici pe care nu ii apucau zorile in pat, oameni pasionali in trairile zilnice, aprigi la disputele care aveau loc, dar si mai aprigi la nuntile, cumetriile, petrecerile satului. Aproape toti si-au intemeiat case si familii frumoase. 

Daca veneai din Manastioara si coteai la dreapta cum treceai de cimitir, pe un drum pietruit, ajungeai la o punte sprijinita pe suporti de ciment, punte care era luata de apa de fiecare data cand venea Zabrautiul umflat de ploile si apele stranse de la izvoare pana la Ghimicesti. Treceai puntea, iar drumul pietruit vara era plin de praf de o palma, iar noi alergam voiosi prin el, starnind nori de colb. Cand trecea cate o masina, curtile oamenilor se umpleau de un praf innecacios, care acoperea spre necazul nevestelor rufele curate frumos insiruite pe cate o sarma. Satul era plin de copii mici, care mergeau la gradinitele nou infiintate: la Mitica Patrascan unde Tanti Niculina sotia lui facea o mancare tare buna, apoi la gradinita de la Tanti Gica lui Conachi, unde disciplina era la ea acasa. Scoala primara cu clasele I-IV era pe locul unde azi e azilul. Se invata pe banci vechi, cu ghiozdane din carton, cate doua clase intr-o incapere, iar invatatoarele Airinei si Iacoboaia tare inspirau frica copiilor. Atunci, pentru a tine copiii in frau, bataia ca datul la palma cu rigla sau luatul de urechi sau de perciuni era la moda. 

Pentru noi copiii, cel mai frumos era de sarbatorile de iarna. Inainte de sarbatori, parintii si bunicii ne invatau colinde si uraturi frumoase, unii copii isi pregateau stelele frumos impodobite cu hartie creponata, cu icoana Maicii Domnului pe ele. Venea ajunul Craciunului, noi copiii in grupuri formate, asteptam inserarea imbracati gros si prin nameti de peste o jumatate de metru, porneam prin sat, deschizand portile care nu erau incuiate si la care se vedea lumina. Peste tot se auzeau glasurile cristaline si bucuroase de copii: 

  • Azi ajunul, maine Craciunul… 

Plugusorul era si ma galagios: satul parca imbracat in haine de sarbatoare, cu un ger de crapau pietrele, ne intampina prin locuitorii sai cu mare drag, cu mere, colaci, dar si cu bani. Predomina peste tot: 

  • Aho, aho, copii si frati!… 
  • Maine anul se innoieste… 
  • … Si mai urati mai, haaaaaaaaai… 

Cu steaua, zilele de Craciun erau si mai frumoase, intrai in case cate doi: 

  • Nasterea ta Hristoase, Dumnezeu nostru… 

Oamenii ascultau cu placere cantecele cu steaua si admirau frumusetea acesteia, omenind dupa putere cantatorii. Aparitia stelelor frumoase in sat de Craciun iti crea impresia ca exact atunci s-a nascut Iisus si cei cu steaua erau vestitorii sai. A doua zi de Craciun, satul era dominat de guitatul porcilor care erau sacrificati pentru necesitatile gospodaresti. Era alt prilej de petrecere, de a manca vestita tochitura cu mamaliga calda si borsul acru facut din carnea proaspata a porcului crescut cu drag in timpul anului, toate fiind invaluite in vinul bun si gustos, auriu, care era pus pe masa de sarbatori cu mare fast. 

Curtile si gradinile oamenilor erau pline de pomi fructiferi, de cirese pe care noi copiii le furam si le mancam de crude. Pe dealul Ghimicestilor, la islaz la Calugareasca, viile frumos ingrijite primavara si vara, isi etalau toamna strugurii cu boabe aurii sau rosii dulci-acrisoare. Strugurii frumos impachetati plecau la export, prin harnicia celor de la CAP. Primavara, la renasterea naturii, satul parca era un rai floral. Copacii de toate speciile isi aratau mandria de flori de toate culorile. Parfumul lor te ametea, zumzetul albinelor te facea sa admiri si mai mult natura. Dimineata in zori, pasarile venite de peste mari si tari, sturzii, graurii, privighetorile, isi incepeau concertul lor de nuntit, iar lumea se trezea, aranja prin gospodarie si pleca la treburile lor. Ne uitam pe cer si abia asteptam sa descoperim primele randunele, primii vestitori ai primaverii, micutele pasari care sagetau cerul si incepeau prin harnicia lor sa-si construiasca cuiburile. Berzele se vedeau si ele si atunci stiam ca a venit primavara. Mergeam in padurea Fagetel si culegeam florile albastre ale viorelelor. Ai nostri culegeau urzici pentru mancare si Urechea Babei. Incepea sa dea coltul ierbii, incepea sa infrunzeasca codrul. Copacii infloriti isi scuturau florile si in acele zile parca ningea cu petale de flori, era o frumusete inimaginabila. Apoi lumea intra in postul Pastelui, in fiecare duminica biserica era plina mai ales de batrani care sperau la batranete sa primeasca o iertare a pacatelor tineretii. In preajma Pastelui parintii ne duceau la impartasit la Preotul Misu, la trecut pe sub masa. In saptamana Pastelui, in zilele de vineri si sambata, satul se umplea de un miros imbietor de cozonaci calzi, fiecare gospodina facea o covata de cozonaci, era o mandrie pentru fiecare de cum ii iesea cozonacul umplut cu crema de cacao sau rahat dulce si care erau foarte gustosi. Ouale erau si ele vopsite in rosu cu modele de frunze pe ele. De Paste lumea isi facea curatenie la porti, in curti, in case, dar mai ales la cimitir, la mormintele celor apropiati. In noaptea Pastelui lumea merge la Inviere, unde preotii satului slujeau atat de frumos de parca vedeai cum Domnul Iisus invia, parca vedeai harul divin cum pluteste deasupra credinciosilor. Dimineata ne spalam cu apa dintr-un lighean unde mai erau puse oua si bani, fiind mereu disputat cine ia banii la final. Copiii erau bucurosi de Paste, erau innoiti cu haine si incaltaminte, se manca bine de Paste: carne de miel fripta sau prajita, cas proaspat de oaie, racitura de cocos, sarmalute, cozonac, oua rosii, toate stropite cu un vin de casa rosu sa alb.  

Ce oameni gospodari, harnici, glumeti, avea satul acum peste o jumatate de secol. Satul Ghimicesti era dominat de neamuri bine structurate. Se detaseaza: 

  • Neamul Calota – neam de oameni avuti, oameni voinici, cu casa pe partea de sus a satului, case de oameni gospodari, oameni din fruntea satului, seriosi, cu mare drag de satul lor dar si mandri de starea lor. Din acest neam erau: Vasile, Costache (un om urias dar glumet si bun la suflet), Ionel, Mircea, Dumitru, Gheorghe. 
  • Neamul Dabija – neam de oameni isteti, harnici, buni gospodari, cu drag de locurile natale. Acest neam cuprindea: Gheorghita Dabija (preot cu mult har), Costache (un om istet si sfatos), Ionel, Sandel, Costica, Grigore, Culita, Hristudor, Culai, Iordache (sofer pe autobuz, tare stimat de sateni). 
  • Neamul Popa – neam de oameni cu stare, mandri si harnici, vechi locuitori ai satului, cu mare drag de glia stramoseasca. Mentionam cu placere pe: Vasile (Plescan), Gheorghe, Vasile (Rascan), Ion, Iordache, Ilie, Dumitru, Vasile, Costica, Alexandru. 
  • Neamul Patrascanu – neam de oameni mari iubitori ai credintei stramosesti, ai locurilor natale, oameni destepti, harnici, atasati valorilor bisercii din sat. Mentionam pe: Gheorghe Patrascanu (asistent medical, omul cel mai iubit din sat, foarte bun cunoscator al istoriei locale, bun patriot, cu un comportament demn de urmat), Mitica, Pricopie (atasat mult credintei ortodoxe, om respectat si respectuos), Ionel, Gheorghe. 
  • Neamul Chiriac – sateni bine vazuti in sat prin seriozitatea lor, prin respectul fata de familie si fata de consateni, harnici si meseriasi cu case bine intemeiate. Mentionam pe: Ion Chiriac (sofer, tare de treaba), Toma, Dumitru, Neculai, Costica. 
  • Neamul Conachi  neam vechi in sat, cu radacini in ramura vechilor boieri Conachi, mandri, harnici, gospodari si stimati in sat. Mentionam pe: Vasile Conache (om tare glumet si petrecaret, harnic, mort intr-o tragedie), Vasile, Dumitru, Iorgu, Danciu, Mihai. 
  • Neamul Ghimici  neam de oameni cei mai vechi din sat, neam care se pare ca a dat numele satului Ghimicesti, oameni tare harnici, buni meseriasi, bine vazuti in sat, credinciosi. Mentionam pe: Toader, Vasile, Mircea, Neculai. 
  • Neamul Micu – un neam de oameni cu mult pamant, oameni cu dragoste de glie, care nu s-au trecut la CAP si au ramas particulari, oameni harnici cu case frumoase, stimati in sat. Mentionam pe: Gheorghe, Ion, Grigore, Costica, Toderita. 
  • Neamul Ancuta  oameni harnici, cu respect fata de sat si fata de locuitori, oameni isteti. Mentionam pe: Vasile, Costica, Gheorghe, Ion, Grigore, Vasile, Alexandru, Toader, Costache. 
  • Neamul Gurau  neam de oameni harnici, buni meseriasi, bine vazuti in sat. Mentionam pe: Grigore (un bun tamplar), Toader (un bun rotar), Costica, Neculai, Iordache. 
  • Neamul Lazar – oameni frumosi, harnici, isteti, descurcareti in viata si in orice imprejurare, cu spirit de tovarasie. Mentionam pe: Filip, Nica, Grigore, Nicolae, Ion (un om deosebit de glumet), Simeon, Neculai. 
  • Neamul Branza  harnici, neam respectuos fata de consateni si fata de legi, gata sa sara in ajutor in orice imprejurare, buni crestini si bisericosi. Mentionam pe: Ion, Gheorghe, Neculai, Costica. 
  • Neamul Tureatca – oameni gospodari, cu mult spirit civic, descurcareti, muncitori, buni tovarasi si consateni. Mentionam pe: Gheorghe, Mircea, Miron, Costica. 
  • Neamul Danciu – oameni tare de treaba, gospodari, harnici, buni sateni, cu Grigore (cel mai bun dogar din sat), Conache, Alexandru, Toader. 

Nu sunt de uitat nici familiile: Alupoaiei cu Minuta si Toderita, Corolec Ion venit din Republica Moldova, Airinei Alexandru, Vasile Daniel, Avarvarei Ion, Vasile Iordache, Bejan Ionel, Gherghinis Aurel si Gheorghe, Diaconu Gurica (om tare descurcaret), Amihaiesei Aurel, Isaac Ciobanu, dar si familia lui Conduraru Costica de rit vechi (om cu barba, cioban harnic, cu mult crez in cultul de rit vechi si multe principii sanatoase), Bitere Neculai, familia Schitelea Sanica, Costica si Neculai, familia Ghica cu Grigore, Costica si Gheorghe, familia Butan cu Gheorghe, Ionel, Costica si Toderita. 

Toti acesti oameni deosebiti i-am cunoscut de copil, fiecare avand calitatile sale. Toti oameni harnici, care au lucrat la CAP, la CFR, ca soferi, muncitori in constructii, multi dintre ei oameni de neclintit au ramas particulari si in regimul trecut. 

 

Daca va intereseaza, vom continua cu Ghimicesti Prezent si Viitor. 

7 Replies to “Ghimicesti: trecut, prezent si viitor”

  1. Sat frumos, cu oameni harnici dar uneori prea pentru ei. Frumos scris, felicitări pentru autor pe care îl cunosc, care face cinste satului nostru. Din familii mai lipsesc câteva. Traiasca cei din GHIMICESTI.

  2. Nu stiu dacă si acum satul arata ca in trecut, pe unchiul meu Damian nu lați trecut
    Oricum este foarte frumos la noi, sunt si lucruri bune despre biserica , despre oameni care au ajuns bine din sat ca Alexandru Dabija, fetele doctor ale lui nenea Gheorghe Pătrășcanu, Calopita lui nea Costica Popa, inginera, ofiteri ca Gurica a lui Enea, chiar si autorul ca colonel, director ca Toderita a lui Ghimici, Ionel Dabija, director, Liviu lui Danciu politist, Stelu lui Conache, militar, Nina lui Chiriac invatatoare, jurist a lui Ionel Pătrășcanu
    Oricum cinste lui Nicu Dabija pentru ce a scris si pentru ce vrea sa faca pentru biserica de lemn
    Când pentru Biserica din Ghimicesti.

  3. Ai adunat cu dragoste si rabdarea aceste informatii,dar si mai cu drag si pricepere le-ai scris! E foarte interesanta toata aceasta istorie si toti acestui oameni ce faceau si fac cinste satului Ghimicesti!
    Cu mare grija descrii tare frumos viata satului de parca l-ai invia din uitare!
    Meriti toate felicirarile si suntem munerò ca faci parte din acest sat!

  4. A fost odată acum satul e pustiu, mulți au plecat în străinătate. Nicu le ai cu scrisul, îmi place ce scrii si ca nu faci politică. In sat au rămas mulți ratați de ei nu scrii vezi a lui Starci. Oricum e frumos la noi.

  5. Am citit cu mare drag rândurile dumneavoastră și mi-am amintit de vacantele mele pe acele meleaguri. Cu tot respectul pentru articolul dumneavoastră, ați uitat să îl menționați pe bunicul meu Brânză Tănăsache,care era omul bisericii, credincios din cale-afara dar si om cu un bun simt extraordinar.Un bărbat care și – a crescut singur cei patru copii :Gheorghe, Neculai și Elena(mama mea).
    Vă urez multa inspirație și promit atât cât îmi permite timpul să vă citesc rândurile.
    Doamne ajuta!

      1. Da intr-adevar au fost si unele persoane uitate, bunicul Tanasache Brânză l-am cunoscut, un om tare de treabă și bisericos, care merita respectul consatenilor. Voi reveni la poveste si îi voi adăuga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.