Din 1945 ranile razboiului in satul VERDEA incepura sa se cicatrizeze, oamenii satului si-au plans mortii iar viata incet, incet intra pe fagasul normal. Dar se pare ca cel de sus nu terminase cu suferintele omenirii. In 1946 satul VERDEA si tinutul MOLDOVEI a fost cuprins de o seceta cumplita .Recoltele au fost compromise in totalitate. Urmarile secetei din 1946 au avut un mare efect in anul 1947 cand zona MOLDOVEI a fost cuprinsa de o foamete devastatoare. Oamenii nu mai aveau ce sa manance, se manca o data pe zi si atunci loboda cu lapte, de la primarie se dadea un castron cu orz care macinat parea o bunatate. Razboiul si acum foametea au sapat adanc in sanatatea oamenilor. Vedeai copii si batrani abia tarandu-se cu chipurile stravezii fara nici o vlaga.
VOICA SPATARU din VERDEA cu cei trei copii : FLORICA, GHITA si MARIOARA o duceau destul de greu mai ales ca sotul sau STEFAN SPATARU era plecat la razboi si nu stia nimic de el, acesta in 1940 la 28 de ani a fost mobilizat si trimis pe front lasand acasa o nevasta si trei copii. Dupa un an de razboi de sotul sau VOICA nu mai stia nimic, primise instiintare ca a fost dat disparut pe front, totusi VOICA traia cu speranta ca sotul sau traia.
Femeie energica, V0ICA SPATARU a luat viata in piept incercand prin toate puterile sa-si creasca demn cei trei copii. Foametea din comuna adusese mult haos in administratia locala, furturile in special de animale s-au inmultit iar jandarmii nu mai puteau face fata. Copii de foame se suiau in podurile casei si cu un betisor scormoneau prin gauri dupa boabe de cereale. Ce bucurie era gasirea unui bob care pe loc era mancat sau era dus cu mandrie la parinti. S-a format TRENUL FOAMEI, un tren care facea legatura intre MOLDOVA si OLTENIA, se mergea gratis dar in tren era un haos total, se mergea dupa putere, unii mergeau pe vagoane si din aceasta cauza multi au murit cazand de pe tren.
Vazand foamea care ii chinuia familia, VOICA se sui in TRENUL FOAMETEI si pleca in VLASCA, ea femeie singura pleca cu speranta ca acolo va munci si va aduce de mancare copiilor sai. Ajunse in VLASCA si gasi de munca in agricultura si cu multa ravna muncea, reusi sa stranga un sac de porumb si unul de tarate. Cu gandul la copii sai urca sacii in tren si bucuroasa pleca spre MOLDOVA. La MARASESTI cand sa-si ia sacii a vazut ca cel cu porumb ii fusese furat, ii mai ramasese un sac de tarate cu care s-a dus acasa si a continuat viata dar era din ce in ce mai greu. Intr-o zi pleca in sat la o ruda si in drum trecu pe la poarta lui
CONSTANTIN BANITA factorul satului care o aborda si ii zise:
-VOICA cand vii inapoi treci pe la mine sa-ti dau ceva.
Ea presimtind ceva nedeslusit intre bine si rau intra hotarata la factor in curte . Acesta ii inmana un carton alb murdar in care STEFAN sotul sau ii comunica ca este prizonier la rusi si urmeaza sa vina acasa. VOICA citi de doua ori, apoi incepu sa chiuie de bucurie, apoi din aceasta stare incepu sa planga amarnic, apoi incepu sa rada din nou, plangea si radea, radea si plangea. Factorul isi facu cruce si se uita curios la ea. VOICA mai citi odata cartonul il puse in buzunar si iesi grabita pe poarta fara a-si mai lua ramas bun. Pe drum avea aceasi stare, cand chiuia, cand radea, cand plangea, lumea cu care se intalnea se dadea la o parte si intreba ce s-a intamplat, VOICA mandra raspundea:
-STEFAN al meu traieste si se va intoarce curand acasa la mine si la copii.
Lumea cand auzea se inchina si se bucurau de bucuria nevestei lui STEFAN SPATARU. Cand ajunse acasa, VOICA epuizata fizic si sufleteste spuse vestea familiei, toti incepura sa planga iar VOICA lesina. A trebuit ceva tim sa o faca sa-si revina dupa frectii cu otet.
Pentru VOICA si copii ei incepu o noua etapa a vietii, ea incepu sa faca ordine in casa si curte, voia ca STEFAN al ei sa gaseasca casa lor frumoasa. VOICA se culca si se scula doar cu gandul la STEFAN omul ei drag, omul pe care il iubise atat de mult in tinerete, omul care o facuse femeie. Uneori se trezea noaptea dupa un somn agitat in care il visa pe STEFAN ca intra in casa si se strecoara langa ea in pat. In acele momente parca o durea tot trupul, toata carnea, simtea trupul ferbinte al barbatului, parca ii simtea inbratisarea sa barbateasca ii simtea mangaierile sale molcome de care ea duse lipsa atatia ani. Se trezea dar locul de langa ea era gol ca si sufletul sau pustiit de dorul lui STEFAN. Dar se inbarbata in speranta ca STEFAN va veni curand acasa, doamne cat il astepta, cat il mai dorea, avea si ea dreptul ca femeie sa-si vada barbatul langa ea.
In primavera anului 1948 intr-o zi de mai cand natura isi etala frumusetea florilor, un barbat mai mult piele si os, slab la trup si la fata aparu un poara casei. VOICA SPATARU la inceput nu il cunoscu apoi simti ca nu mai are aer, picioarele I se inmuiase, privirea i se inpainjeni, pe obrazul ei frumos inca, doua siruri de lacrimi au inceput sa curga fara oprire. La poarta era STEFAN al ei omul pe care nu-l vazuse de 8 ani si jumatate, cobora in nestire de pe prispa casei se repezi la poarta o deschise apoi se luara in brate, barbat si femeie plangeau si se uitau unul la altul apoi iar se luau in brate si plangeau. Aparu doi copii ai lor(FLORICA era plecata la munca in OLTENIA) care incepura sa tipe de bucurie.
-Tata tata……ai venit acasa.
STEFAN o lasa pe VOICA si plngand isi inbratisa copii pe care nu-I vazuse de 8 ani. Intrara in casa, VOICA taie o gaina puse repede de mamaliga, prepara o friptura si se puse toti la masa. Ce frumos era cu toti ai casei la masa. Totusi STEFAN era bolnav nu mai era barbatul in putere care plec
ase la razboi. Boala lui STEFAN a facut ca el sa stea mai mult prin spitale si statiuni. Acasa STEFAN afla ca fratele sau VASILE a murit in razboi, ca NECULAI, alt frate a fost inpuscat in CEOSLOVACIA ca spion, ca tatal sau ION SPATARU a murit neimpacat fara nici unul din cei patru feciori la capatai. Toate acestea ii inrautati sanatatea , apoi soarta il mai lovi odata, GHITA si MARIOARA copii sai murira de tifos. La 46 de ani in 1958 STEFAN moare lasand pe VOICA si fiica sa FLORICA cu mare durere in suflet. Pe patul de moarte in ultimele clipe de viata STEFAN ii spuse lui VOICA:
-Ma duc langa fratele VASILE si NECULAI, ma duc langa mama si tata, parasesc aceasta lume cu mare parere de rau, as fi vrut sa imbatranesc langa voi dar DUMNEZEU a vrut alta.
P.S. DUMNEZEU sa te ierte STEFAN SPATARU care ti-ai dat viata si sanatatea pentru binele ROMANIEI, tu si fratii tai a-ti fost niste eroi, sa nu uitam niciodata sacrificiile facute de familia SPATARU si numai ci pe toti cei din VERDEA eroi ai tarii. VOICA SPATARU a supravetuit acestor incercari ale vietii si a murit la 92 de ani.
Super frumoasa aceasta povestioara care pt mine se transforma jntr o lecție de viata.Dumnezeu cu siguranță le a dat locul cuvenit acolo unde cu toții avem propria și singura casă. Aici pe pământ totul este o iluzie.