Prin clasa a treia stăteam în gazdă la Floarea lui Rau pe pârâul Verzii cu vecinii Ion Cosor si Neculai Filimon zis Țapu. Casa batraneasca din leturi si pământ acoperită cu sindrila avea o prispă înaltă din cauza apelor mari revărsate de pârâul Verdea la inundații fiind destul de spatioasa pentru o familie obișnuită ca a mea. Tata, Costică Dabija pădurar în sat, mama Tinuta, achizitor de fructe de pădure si casnica, eu si sora mea Nina, doi copii ocupati învățătura si joaca. Amândoi învățam foarte bine, eu fiind la întrecere cu Nutica Burniche, Lica lui Banita si Gheorghe Caragata. In rest timpul era valorificat la maxim cu bunii mei prieteni Neculai Cosor, Gheorghe Caragata, Ionică Popa zis Cucu, Vasile Usurelu, Nicușor Banita, Popa Stoica, cu alți colegi si vecini. Mergeam mai întâi la tanti Marina lui Ion Cosor cu o fată de om cuminte.
– Tanti Marina, îl lași pe Neculai să ne jucăm pe drum?
Tanti o femeie tare de treabă si harnică se uita încruntată la Neculai si apoi la mine.
– Am să-l las, dar dacă mai faceti prostii nu-l mai las niciodată.
Noi plecam bucuroși, treceam pe la Gheorghe Caragata, Vasile Tarla, Nicușor Banita, Racman, Ionică Popa si plecam voioși spre Groapa Babei sa incingem un fotbal pe cinste cu porti făcute din câte două pietre. Mingea, mai mult spartă o aducea Mitică a lui Blaga. Dupa vreo două ore de fotbal plecam pe dealurile Verzii la furat de cireșe, mere, pere ce gaseam si noi. De acolo de cald mergeam in sat pe pârâul Verzii si într-o steoalna de apă murdară ne aruncam hainele pe mal si încingeam o baie iar galagia scula si morții din mormânt. Dupa o poartă apăru Anica Atarculesi care cu o falca in cer si una in pământ:
– Impelitatilor, nu poate omul sa se odihnească de gălăgia voastră, așa va invata la școală, ai cui sunteti voi blestematilor, tu a lui Cosor fa gălăgie la mata la poarta nu la mine. Va spun eu lu tactu.
Si cu o scurtătură de lemn rupta dintr-o salcie de la poarta ei zvarr dupa noi, iar noi goi pușcă ne-am repezit la haine le-am luat sub braț si am intins-o prin mijlocul pârâului la fugă. Murdari si plini de noroi făceam pe tanti Ilinca lui Neculai Popa sa se închine.
– Doamne fereste, parcă sunteti niste draci, Neculai te spun eu lui tactu.
Ne pierea cheful de joacă , ne îndreptam furis spre casele noastre. Tata om sever de cum intram pe ușa ma lua cu amândouă mâinile de pierciuni ma ridica până la tavan de câteva ori iar eu plângând mai mult de formă ma făceam scapat. Pe Neculai Cosor bunul meu prieten il asteapta nenea Ion cu biciul de la cai, il altoia de câteva ori până când tanti Marina sărea să-l apere:
– Da lasă copchilul mai Ioane, vrei să-l omori, tu ai fost mai cuminte de mic.
Vreo două zile eram tare cuminți, apoi venea spasit Neculai la mine acasă:
-Tanti Tina, il lasi pe Nicu sa ne jucăm?
Intr-o duminică ne cheamă Ionel a lui Țapu pe mine, Costică a lui Dragomir, Vasile Rusu zis Usurelu, pe fratele sau Nicușor.
– Uite am găsit o grenada pe dealul Secarii, hai sa vedem daca explodeaza.
Ne-am luat noi cu toții si pe lângă casa lui Vasile Usurelu pe cararea care ducea la Răcoasa am ieșit pe dealul din spatele caselor lui Palade si Vasile Merloi. La baza dealului am strâns crengi si paie si am făcut un foc bunisor. Ne-am urcat cu toții în vârful dealului si de acolo dădeam drumul grenadei cu scopul ca ea să ajungă in foc si sa explodeze. Am făcut asta de mai multe ori dar grenada trecea ori prin foc ori pe lângă el. Unul dintre noi coboram si o aduceam înapoi. După mai multe încercări la un moment dat grenada ajunse la vreo 10 metri de foc, tocmai atunci aparu de dupa niste copaci nenea Costică Milea cunoscut in sat ca om amarnic la manie. Auzise hărmălaia de acasă si venise sa vadă ce se întâmplă. Se opri in dreptul grenadei, se uită la ea, îsi dădu seama ce era si ce faceam, trânti un picior in foc, lua grenada in mâna se uită în vârful dealului si zise:
-Tuva Inchinarea si biserica voastră de spânzurati, vreți să ma onorați cu zile, lasă ca va prind eu acuși.
Si agitand un ciomag pe care il avea in mâna se luă după noi. Văzând că gluma se îngroașă ne-am pus pe o fugă sănătoasă de intreceam si iepurele. Am luat-o pe cararea ce duce la Răcoasa apoi am cotit la stânga am ajuns la Gura Vierzii si de acolo pe furis ca hotii am ajuns acasă. Tata si mama nu erau acasă. Seara in poartă nea Costică Milea îi povestea lui tata ce facusem, trecuse si pe la tanti Maria lui Dragomir si pe la nea Ion Usurelu. Va inchipuiti ce salata am luat de la tata. Făceam nazbatii dar la școală eram primul in clasă iar dascălii pe care i-am avut in frunte cu domnul Banita aveau numai cuvinte de laudă. Nu pot să-i uit pe învățătoarea Zamfir Maria, pe doamna Marza, pe domnul Ichim. În aceste timpuri ale copilăriei părinții mei își vedeau de ale casei. Avea mama ogradă plină de păsări care de care mai frumoase. După topirea zăpezii și începerea primăverii curtea vuia de larma lor care după fiecare ou faceau o gălăgie de nedescris, găinile conduse de un cocoș mândru erau cele mai galagioase, ratele erau cele mai tacute, se iubeau si se ascundeau sa se ouă in smarcurile din spatele casei. Dar cei mai frumosi erau un curcan si o curca, curcanul voinic cu niște mărgele roșii la gât si un pamatuf in față era parcă regele curții. Se infoia mândru pe lângă curca îi dădea rotocoale și apoi.
– Glu, glu, glu….
Își etala măreția, își apara consoarta si nu permitea nimănui sa se apropie de ea. După 2 săptămâni de iubire si curtare curca depuse 12 oua mari si pistruiate intr-un cuibar făcut de tata intr-o cosarca veche cu o mână de fân. Apoi curca cazu cloșca si tare își mai îngrijea ouale. Le întoarcea, le incalzea, nu voia sa se dea jos de pe ouă ca sa manance, o dadeam forțat. Curcanul rămas singur nu-și găsea locul, ieșea în curte mânca grăbit apoi se ducea in cotetul unde clocea curca, se infoia pe lângă ea si:
– Piu, piu, facea si o ciupea usor, mai culegea de jos fire de fan si le punea langa curca.
Seara dormea sus deasupra curcii si tot așa croncanea usor comunicadui ca este acolo. După o săptămână de clocit într-o noapte tata uitase să închidă usa la coteț, în zori latratul furios al cîinelui nostru legat il făcu pe tata sa iasă afară si sa se duca după zgomot spre coteț. Întuneric fiind chiui odată puternic:
– Hoooo, iuhuhuuui…
Deodată din cotetul păsărilor iesi um câine mare alb cu pete negre, era câinele lui RE. Tata strigă la mama sa aducă lanterna din casă si amândoi intrara in coteț. Aici dezastru, curca zacea moarta cu capul muscat de câine iar curcanul plin de sânge de la mărgelele ranite stătea alături cu o atitudine războinică. Ce se întâmplase, câinele intrase în coteț cu gândul sa mănânce ouăle, curca a sarit să le apere , câinele a muscato de cap. In toiul bătăliei curcanul a sarit de sus si s-a repezit la câine fara frică ca un tata responsabil si numai venirea lui tata a facut ca si acesta sa nu fie ucis. Ne-am trezit si noi copii si am mers să vedem ce este. Se luminase bine de ziuă, curcanul stătea lângă curca o împingea usor cu ciocul si incerca cu ghearele sa o scoale. Eram toți supărați și marcați de întâmplare, mama acoperise ouăle cu o haina rea si zise:
– Ce ne facem daca a murit curca, trebuie sa aruncăm si ouăle.
Pe la 10 tata a luat un harlet si se duse sa ia curca dar curcanul sari la bataie la tata, el lua mai mult forțat curca si pleca in fundu grădinii sa o ingroape. Curcanul piuind se tinea de tata care facu o groapa si o ingropa. Curcanul ramase acolo si racaia pământul. Toată ziua am fost supărați, pe seară când mama se duse sa închidă la păsări o auzim:
– Costică, Costică, veniți încoace repede.
Noi cu tata in frunte am ieșit val vârtej si ne-am dus acolo. Aici curcanul se urcase în cosarca daduse carpa la o parte si se pusese pe ouă. Nu ne venea sa credem, in urmatoarele zile vestea se răspândi mai întâi la vecini apoi in sat. Venea lumea sa vadă minunea. Tanti Maria sotia lui Gheorghe Saracutu, prietenă bună cu mama zise:
– Tu Tinută, aceasta nu este lucru curat, nu s-a mai văzut o asemenea minune niciodată in sat la noi, sa nu fie vreo prevestire de razboi, de sfârșitul lumii sau altă catastrofă.
Se inchinau toti si își scuipau in san. Curcanul își vedea de clocit dar tare era greoi in miscari, văzuse la curca ca intorcea ouăle si le intorcea si el. Îl dădeam noi jos la mâncare, după câteva săptămâni de clocit într-o dimineață când ne-am dus la coteț am auzit piuituri de puisori de curca iar de sub curcan aparura capetele a sase pui frumoși . Tare mândru era curcanul si grijuliu nevoie mare. Mama a băgat picioarele puilor de curca in spirt pentru a le intari si a dat jos din cosarca curcanul si puii. Puii mai crescura, într-o zi tata ne strigă:
– Veniți sa vedeti unde este curcanul.
In fundul grădinii pe locul unde ingropase tata curca era curcanul cu cei sase puisori, el racaia pământul si piuia catre pui. Tata si mama se inchinara. A trecut vara, puisorii de curca au crescut erau trei curcani frumoși care semanau cu tatal sau si trei curci. Curcanul era mandru de opera lui, in jurul lui cei trei curcanasi se infoiau cu fudulie pe langa el care le-a fost si tată si mamă. Din respect pentru ceia ce facuse tata nu taiase curcanul, dupa un an într-o dimineață de toamnă gasi curcanul mort in coteț. De mila tata luă același harlet si imgropa curcanul in avelasi loc unde ingropase si curca. Merita acest lucru.
P.S. Cred ca Neculai Cosor, Maricica si Lenuta surorile lui isi amintesc de curcan. Povestea este reală.